Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a decis să introducă pe ordinea de zi o propunere de Rezoluție privind „Drepturile Omului și problemele etice legate de gestația pentru altcineva”.
Propunerea de rezoluție, introdusă de parlamentari din diverse partide declară fără echivoc că „gestația pentru altcineva aduce atingere demnității umane a femeii însărcinate, ale cărei corp și funcție reproducătoare sunt folosite ca o marfă” și „drepturilor și demnității copilului, pentru că are drept efect transformarea copilului în produs”.
Miza pentru Parlament va fi de a alege între interzicerea și restrângerea acestei practici. Propunerea optează pentru interzicerea totală, căci experiența arată că în statele care au ales restrângerea (Marea Britanie, Grecia, Belgia) aceasta a fost un eșec.
Intenția guvernului francez de a legaliza Gestația pentru Altcineva (GPA) a fost principalul motiv pentru care o jumătate de milion de protestatari au ieșit acum două zile în stradă la Paris și 80.000 la Bordeaux.
GPA a înflorit mai ales în Estul Europei (România, Rusia, Ucraina) mai ales pe fondul sărăciei. Aceste țări sunt folosite de familiile bogate, infertile sau de homosexuali, din Occident pentru a-și „procura” copii folosindu-se de femei tinere și sărace din această zonă, prin agenții specializate. Nu întâmplător, în România a înflorit și traficul cu ovule.