Nicolae Ceaușescu a reușit să enerveze oficialii ruși și pe cei moldoveni datorită respectului pe care îl avea pentru România. Chiar dacă se află în vizite oficiale în Republica Moldova, liderul comunist român nu vorbea altă limbă decât cea natală. Motivul din spatele deciziei lui Ceaușescu.
În jurul lui Nicolae Ceaușescu sunt multe povești, care mai de care mai interesante. Totuși, liderul comunist a dat dovadă de patriotism ori de câte ori mergea în vizite oficiale în alte țări. Cele mai renumite sunt momentele din Republica Moldova, când Ceaușescu a vorbit în română, chiar dacă cunoștea bine limba rusă.
Nicolae Ceaușescu a învățat limba rusă la închisoarea Doftana și apoi ca general locotenent, când a urmat Academia Frunze de la Moscova. Cu toate acestea, el refuza să o vorbească atunci când se afla în vizite oficiale în Republica Moldova. Ori de câte ori i se vorbea în limba rusă, liderul comunist român răspundea în limba română, spre disperarea oficialilor. Liderii moldoveni cunoșteau limba română, însă refuzau să o vorbească, iar Ceaușescu, prin comportamentul lui, îi obliga să răspundă în această limbă.
Spre sfârșitul anilor 1970, Nicolae Ceaușescu a făcut un alt gest care a enervat oficialii din Republica Moldova. Liderul comunist român a mers cu trenul din Iași la Ungheni, într-o vizită oficială. Atunci când a coborât din tren, el a salutat mulțimea aflată pe peron în limba română, spre enervarea activiștilor sovietici.
Despre una dintre aceste vizite amintește și regizorul Constantin Vaeni.
„Ceaușescu , în vizită la Chișinău .. prin 1980. Pe pancarda din spate - al treilea rând - stătea scris în .. "moldovenește" , cu grafie rusă : .. "Bine ați venit tovarășe Nicolae Ceaușescu" Deși știa destul de bine rusa, Ceaușescu a refuzat să comunice acolo în rusă , .. iar cu translator din engleză .. nu era cazul , .. ba le-a și spus - încă de la aterizare - că tot timpul va discuta doar în românește ! .. Ce poți zice azi, nea Gogule ? .. - .. ce să zic, Dorele ?.. : ca orice "cizmar fără școală" , și ne-orientat "korekt politik" ! ..”, a scris regizorul pe pagina sa de Facebook.
De ce refuza Nicolae Ceaușescu să vorbească limba rusă atunci când vizita Republica Moldova
Refuzul lui Nicolae Ceaușescu de a vorbi limba rusă într-un teritoriu românesc încorporat cu forța la URSS arată politica sa de distanțare față de Moscova și dorința de revenire a Basarabiei între hotarele României. Liderul comunist a cerut acest lucru în 1989.
Pe 16 septembrie 1975 Ivan Bodiul, prim-secretar al Partidului Comunist de la Chișinău, a ținut un discurs în care condamna vehement naționalismul. Acesta era îndreptat spre comunismului național practicat în România. Cea mai mare problemă a prim-secretarul Partidului Comunist de la Chișinău era faptul că majoritatea cetățenilor vorbesc o variantă a limbii române.
Acesta este motivul pentru care liderul comunist român a ales să vorbească limba natală atunci când se afla în vizite oficiale în fostele teritorii românești. Acțiunile sale au deranjat oficialii moldoveni în nenumărate rânduri, pentru că erau forțați să vorbească limba română.