FIFA, acuzată că încalcă reglementările UE în cazul transferului de jucători
- Alexandru Sălăvăstru
- 1 mai 2024, 19:36
Un consilier al instanţei supreme europene a atras atenția asupra unor reguli FIFA care încălca reglementările UE. Potrivit acestuia, regulile privind transferurile de jucători interferează cu relaţiile contractuale dintre jucători şi cluburi.
Regulile FIFA încalcă reglementările Uniunii Europene
Maciej Szpunar, avocatul general, a transmis Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) că anumite norme „sunt de natură restrictivă şi pot fi justificate doar în circumstanţe specifice".
Aceasta a spus că regulile pot limita capacitatea unui club de a cumpăra jucători şi pot să împiedice concurenţa pe piaţa transferurilor.
Cazul a fost înaintat la CJUE de fostul jucător din Premier League Lassana Diarra. El a semnat cu Lokomotiv Moscova în 2013. Un an mai târziu i-a fost reziliat contractul.
Fostul mijlocaş ar trebui să îi plătească o compensaţie lui Lokomotiv
Conform regulilor FIFA, Lassana Diarra ar trebui să plătească o compensaţie lui Lokomotiv. Acesta susține că din acest motiv a eșuat transferul său la clubul belgian Charleroi.
Diarra a declarat că regulile forului mondial, conform cărora un nou club ar fi responsabil în comun cu el pentru plata compensaţiilor către Lokomotiv, i-au împiedicat eforturile de a-şi găsi o altă echipă.
Ulterior, el a dat în judecată FIFA şi Federaţia Regală Belgiană de Fotbal. A solicitat şase milioane de euro compensație pentru transferul ratat.
Instanţa belgiană a cerut îndrumare CJUE
Maciej Szpunar, alături de avocaţii lui Diarra, au recomandat judecătorilor să ia partea jucătorului atunci când CJUE se va pronunţa în lunile următoare.
În concluziile prezentate, avocatul general Maciej Szpunar propune Curții să răspundă la întrebările adresate de instanța belgiană în sensul că normele FIFA care reglementează raporturile contractuale dintre jucători și cluburi s-ar putea dovedi a fi contrare normelor europene privind concurența și libertatea de circulație a persoanelor.
Acesta constată că nu există îndoieli cu privire la caracterul restrictiv al RSTJ în ceea ce privește libertatea de circulație. Aceste dispoziții sunt de natură să descurajeze și să împiedice cluburile să angajeze jucătorul de teama unui risc financiar. Sancțiunile sportive pe care le riscă cluburile care angajează jucătorul pot împiedica în mod efectiv un jucător să își exercite profesia la un club situat în alt stat membru.