FIFA a decis: liber la bere pe stadioane la Mondialul din 2014. Brazilienii nici nu vor să audă

Federaţia Internaţională de Fotbal Asociație (FIFA) a cerut Braziliei, ţară care va găzdui campionatul mondial din 2014, să introducă în legea specială de organizare a evenimentului sportiv, acum în dezbatere în parlamentul brazilian, permisiunea ca berea să fie vândută în apropierea şi pe stadioanele unde vor avea loc meciurile, scrie BBC.

În prezent, o altă lege interzice vânzarea de băuturi alcoolice pe stadioanele braziliene iar ministrul Sănătăţii din guvernul de la Brasilia a cerut parlamentarilor să menţină această interdicţie şi în timpul campionatului mondial de fotbal.

Producătorul american de bere Budweiser este însă unul din sponsorii principali ai competiţiei iar organizatorii trebuie să ţină cont de acest lucru. "Băuturile alcoolice sunt parte integrantă din Cupa Mondială, aşa că vom avea acces la ele. Mă scuzaţi dacă par puţin arogant, dar aşa ceva nu este negociabil", a subliniat secretarul-general FIFA, Jerome Valcke.

"Comercializarea berii trebuie să fie introdusă în această lege", a adăugat acesta.

Alcoolul a fost interzis pe stadioanele braziliene încă din 2003 în încercarea de a pune capăt violenţelor între galeriile echipelor rivale. Valcke s-a arătat destul de iritat de opoziţia unor oficiali brazilieni faţă de legalizarea, chiar şi temporară, a consumului de bere pe stadioane.

"Am pierdut atâta timp şi nu am fost încă în măsură să discutăm cu oameni din conducere capabili să ia o decizie", subliniind că este pentru prima dată când o ţară organizatoare încă nu şi-a finalizat toate aranjamentele pentru campionat, deşi a fost selectată încă de acum cinci ani.