Fiecare român cu durerea lui. „Cum văd eu ceea ce se petrece în România” (III)

Fiecare român cu durerea lui. „Cum văd eu ceea ce se petrece în România” (III)

Aveți răbdarea necesară pentru a parcurge rândurile mele. Vă asigur că le-am scris, așa cum văd eu ceea ce se petrece în jurul meu. Veți ierta unele inadvertențe sau formulări nefericite din textul meu. Vă asigur de toată considerația mea. Nu am mijloace necesare de comunicare, nici măcar un telefon mobil.

Cel de-al doilea partid, PDL, a dat țării de trei ori Primăria Capitalei (nu pot trece peste campania tv contra lui Videanu, prestația lui Oprescu este menajată, aproape neluată în seamă, ce făceau televiziunile pe vremea lui Videanu întrece orice manual de manipulare) a dat un Premier, E. Boc, contestat pe nedrept, cu mulți miniștri în Cabinet de mare valoare - A. Boagiu, E. Udrea, V. Blaga, Predoiu, Baconschi, Funeriu, Ialomițeanu și alții (vedeți că despre ei nu s-au prea auzit fapte reprobabile). Boc a devenit Premier în decembrie 2008. În februarie 2009, la Realitatea TV, Boc participa la prima emisiune moderată de C. Drăgotescu. Nu știu nici până astăzi de ce s-a purtat așa arogant și țâfnos cu E. Boc, era la începutul guvernării. Pe parcursul anului 2009, când au gevernat cu PSD, s-a dezlănțuit aprig M. Geoană, partidul lui era la guvernare, dar nu putea fi oprit din avalanșa de victime nedemne pentru pretențiile lui. Se alcătuise un grup - Bușcu, Dinescu, Turcescu, Nistorescu - care îi toca mărunțel și sistematic pe E.Boc și pe Președinte. Seara târziu, intră în scenă A.Ursu, Oana Stacu, Orban, Antonescu, Marga etc.

Măsurile din 2010 au prilejuit atacul final, s-au folosit din plin minciuna, manipularea, presa scrisă, vorbită și văzută erau demne de un Oscar, nimeni nu încerca o explicație plauzibilă, era criză în toată Europa, la noi își dădeau cu părerea I. Blănculescu, C. Săftoiu, Iosif Boda, Zgonea, Meleșcanu, nelipsiții B. Chireac, C. Striblea, marele M. Nițu, Liliana Ruse. Era un delir de presă, un bal al vorbelor și invectivelor, toți erau experți în ură și manipulare. Se pierdea din vedere că populația, în marea majoritate, nu discerne între adevăr și minciună, crede tot ce i se spune, o poți manevra cum vrei în orice direcție, înghite orice, trăiște în afara timpului, cum stau la moaște cu turma așa cred și ce li se spune, nu analizează nimic.

Cu respect, Ecaterina Chebac, Bibolari - Iași

ROMÂNIA… stat de drept?

Indolenţa şi corupţia instalate în instituţiile de bază ale statului, acaparate de politicieni, au condus la proliferarea fără precedent a infracţiunilor în toate sferele de activitate până la cel mai înalt nivel. Se acordă interes special fenomenului de corupţie pentru a se abate atenţia populaţiei de la nenorocirile care se petrec în ţară (mult mai numeroase) şi de care se fac vinovaţi cei care ocupă politic funcţii de conducere celelalte instituţii.

Este inadmisibil ca de la decesul unor fiinţe umane cauzate de proceduri medicale (puncţii, injecţii etc) făcute fără analize competente şi până la pronunţarea sentinţelor prin care vinovaţii sunt condamnaţi, să treacă aproape un deceniu (cazul fetiţei de 9 ani decedată în anul 2006 în urma unei injecţii cu ampicilină pentru că medicul nu i-a făcut mai întâi testul de toleranţa şi a făcut şoc anafilactic), timp în care medicii îşi văd în continuare de „afaceri”, iar părinţii şi rudele îi deplâng pe cei ucişi!!

De ce în cazul personalului medical suspect de prejudicii produse pacienţilor (mutilări, paralizii, ucideri din culpă etc) şi cercetat penal, nu se aplică aceleaşi prevederi juridice ca oricărui infractor care comite fapte mai puţin grave (abuz în serviciu, dare şi luare de mită, furt, trafic de influenţă etc) care nu afectează viaţa cuiva ???Deoarece alţi colegi de-ai lor caută ani de zile justificări pentru a le acoperi infracţiunile, devenind în acest fel complici în tăinuirea faptelor şi într- un stat de drept cum se pretinde a fi România corect este ca şi aceştia să fie inculpaţi alături de făptuitori.

Normal ar fi ca şi celor din sistemul sanitar care sunt doar suspecţi de vătămări grave şi cercetaţi penal să li se aplice aceleaşi prevederi juridice ca oricărui presupus infractor: reţinere, arest la domiciliu, punere sub control judiciar etc., ori şi mai corect, suspendarea din activitate ... până la încheierea cercetărilor, stabilirea vinovăţiilor şi pronunţarea definitivă a hotărârilor judecătoreşti !!!!

Altfel, aceştia „sunt mai presus de lege”

Viorel Nițescu, București

Doar disperarea poate aduce semnul egalității între oameni

Citeam într-un bun articol, scris de Petre Barbu într-un cunoscut periodic săptămânal, că sistemul național de sănătate va fi pe deplin normal abia atunci când va fi văzut chiar și ministrul Sănătății în așteptare - cu orele – ca un simplu pacient, în fața unui cabinet medical al unui spital oarecare din România.

Ei bine, năzuința salutară a domnului Barbu mi-a trezit în memorie o scenă trăită de mine cu mulți ani în urmă, ceva mai înainte de marele cutremur din ‘77. Eram un tânăr proaspăt atestat profesional ca pictor restaurator de icoane pe lemn și lucram pe atunci în laboratorul de conservare/restaurare de la fostul Muzeu de Artă al R.S.R. (actualul Muzeu Național de Artă al României). Într-o zi, a sunat telefonul și s-a nimerit să ridic eu receptorul. Vocea mi s-a recomandat a fi doctorul Mihail Leontopol, făcut celebru în toată țara de către Adrian Păunescu, prin săptămânalul său „Flacăra”, pentru succesul promițător în tratamentul experimental al cancerului. Doctorul Leontopol mi-a expus pe scurt că este pasionat de arta plastică și că, printe altele, are și o colecție de vechi icoane pe lemn, care ar fi avut nevoie să fie examinate de un specialist. Așa am ajuns să-l cunosc, în timp, destul de bine pe doctorul Leontopol și să am atunci o părere foarte bună despre el, mai ales că îi solicitasem ajutorul și pentru tatăl meu, diagnosticat cu cancer inoperabil la pălmâni (D-zeu să-i odihnească- n pace pe amândoi!).

Într-o seară, ducându-mă cu o problemă profesională acasă la Leontopol, am trecut prin holul mare al vilei sale, în care singurele mobile erau numeroasele scaune înșirate de-a lungul pereților și toate umil ocupate de pacienți sau rude ale acestora, în așteptarea medicamentelor minune. Printre aceștia, am tresărit văzând-o, stând așezată modest la rând, chiar pe tovarășa Tamara Dobrin (Ea însăși!), ditamai vicepreședintă a temutului Consiliu al Culturii și Educației Socialiste (CCES), poreclită șoptit între supușii săi „cățeaua”. Activistă jandarm, susținută de Cabinetul 2 al C.C. al P.C.R., era cea care producea frisoane conducerii muzeelor, când binevoia să vină în inspecție. Am îngăimat un „săru’ mâna” timid și ea m-a întrebat slab „ce faci, tovarașu’ Ghilliș?”, „cu niște probleme”, i-am răspuns timorat și am demarat repede spre cabinetul medicului. Mi se făcuse oarece teamă că-mi reținuse numele, probabil din scurta ei perioadă de cadru didactic universitar, în care ținuse cursuri de psihologie în primii mei ani de facultate sau poate că mai târziu, când deja călca apăsat prin muzeu în noua sa calitate de șatrap comunist.

În concluzie, am vrut să arăt că numai suferința extremă, boala incurabilă, ca și apropierea inevitabilă a morții, sunt trăite aproape la fel de toți, fiindcă ambele aduc semnul egalității între cei mai mulți oameni care, până atunci, se credeau mai egali decât alții!!!

Alexandru Ghilliș

Dragi cititori,

Această pagină vă este dedicată în fiecare sâmbătă. Am vrea să cuprindă cât mai multe semnale de la dumneavoastră, de aceea vă rog să ne trimiteți texte scurte, despre lucruri de interes public, lucruri care vă frământă și cărora nu le-ați găsit rezolvare. Așteptăm scrisorile dvs. pe adresa: „Evenimentul zilei, bd. Dimitrie Pompeiu nr 6, sect. 2, București”. Vă mulțumesc pentru că ne sunteți aproape! Să aveți o săptămână minunată!

Simona Ionescu, redactor șef