Fidesz s-a întors în fruntea Ungariei cu Jobbik în coastă
- Adam Popescu
- 12 aprilie 2010, 21:03
Viktor Orbán redevine premier și anunță reduceri de taxe, anticorupție și dublă cetățenie pentru maghiarii de peste graniță. Guvernul va lucra sub presiunea extremiștilor din parlament.
Viktor Orbán a anunţat ieri primele măsuri ale guvernului Fidesz - care includ reduceri de taxe - la câteva ore după ce partidul său de centru-dreapta a câştigat primul tur al legislativelor cu un covârşitor 52,7%.
Fidesz trebuie să facă faţă nu doar aşteptărilor electoratului lovit de criză, ci şi presiunilor Jobbik (Mişcarea pentru o Ungarie mai bună). Extremiştii au obţinut 16,7% din voturi, intrând pentru prima oară în parlament, şi anunţă o opoziţie îndârjită.
După 8 ani de guvernare, socialiştii au fost zdrobiţi - 19,2% dintre alegători i-au votat în primul tur de scrutin, comparativ cu 43,2%, în 2006. Un rezultat bun (7,5%) a fost obţinut de LMP, partid de centru-stânga construit pe fundaţia unei organizaţii civice apărute în 2009, cu scopul de a reforma politica maghiară.
Reforma statului, prioritară
Fidesz are 206 din cele 386 de mandate parlamentare, iar în turul doi ar putea obţine majoritatea de două treimi, ce i-ar uşura implementarea reformelor şi modificarea Constituţiei.
Prin urmare, Orbán a enunţat, ieri, priorităţile guvernului, ce includ reduceri de taxe şi crearea locurilor de muncă. „Politica noastră economică nu vizează măsuri de austeritate, ci generarea creşterii economice”, a spus el, potrivit Reuters, sperând că FMI şi UE, care au acordat Budapestei un împrumut de criză, vor înţelege.
Anticorupţia şi eficientizarea statului, prin reducerea aparatului bugetar şi a numărului de parlamentari, sunt pe agendă.
„Pentru a arăta o diferenţă tranşantă faţă de guvernul socialist, Fidesz ar putea lua măsuri pentru a reduce numărul de ministere şi pentru a aduce schimbări în sistemul de guvernare locală. Cât de departe va merge nu putem şti, deoarece o reformă structurală reală a aparatului birocratic va produce conflicte şi disponibilizări”, explică, pentru EVZ, Attila Gyulai, directorul Political Capital, think-tank de la Budapesta.
Analistul crede că Fidesz va încerca să garanteze responsabilitatea guvernului, anchetând cazurile de corupţie ale socialiştilor, cu atât mai mult cu cât la acest capitol va exista o concurenţă din partea Jobbik.
Márk Szabó, analist al Nezopont Intezet, mizează la rândul său pe dorinţa de reformă a Fidesz, care ar putea include „reducerea numărului de parlamentari la jumătate şi reducerea cheltuielilor bugetare”. Jobbik şi socialiştii „au interesul să obstrucţioneze proiectele guvernului”, spune, pentru EVZ, Szabó, care adaugă că implementarea reformelor va depinde şi de rezultatul final al alegerilor.
Dubla cetăţenie, pe agendă
Maghiarii din afara graniţelor nu au fost un subiect de campanie, Orbán a anunţat însă, ieri, că doreşte ca pe agenda parlamentului să figureze „chestiuni simbolice, precum cea a dublei cetăţenii”.
Într-o discuţie recentă cu EVZ, analistul Attilla Gyulai aprecia că „un guvern Fidesz nu va putea să-i neglijeze pe maghiarii din afara graniţelor (parţial din cauza strategiei prezumtiv naţionaliste a Jobbik)”, dar că abordarea „va fi diferită, în stil şi strategie”, faţă de cea din mandatul 1998-2002.
Tentativa Fidesz de a resuscita chestiunea dublei cetăţenii vine la 6 ani după ce o lege pe această temă a picat în urma referendumului din 2004. Partidul de centru dreapta speră că, odată împuterniciţi cu dreptul de a vota, etnicii maghiari de peste graniţă, inclusiv din România, îi vor asigura o majoritate în următorii ani.
AFINITĂȚI
Votul lui Orbán pentru Băsescu
Un răspuns la întrebarea „cum va arăta relația dintre București și Budapesta” poate fi oferit de aparenta preferință a liderului maghiar pentru președintele Traian Băsescu.
În timpul unei vizite în secuime în vara lui 2009, înaintea alegerilor din România, Orbán a spus că ar vota pentru Băsescu și a sugerat că relația bilaterală va decurge bine, odată ce Fidesz-ul va ajunge la guvernare.
Relația bilaterală nu a decurs atât de bine în precedentul mandat Fidesz (1998-2002), când politica lui Orbán în privința etnicilor maghiari din România a nemulțumit guvernul de la București.
CAUZĂ ȘI EFECT
Ascensiunea extremiştilor pe eşecul politicienilor de centru
E greu de spus că rezultatul Jobbik la scrutinul de duminică reprezintă o surpriză, ţinând cont de mica victorie obţinută deja la europarlamentarele din 2009. Intrarea în parlament a partidului catalogat de critici drept rasist şi xenofob marchează totuşi un moment important.
Cum se explică ascensiunea Jobbik, gruparea condusă de Gábor Vona? „Partidul a folosit «Garda Maghiară», gruparea pe care a fondat-o (interzisă între timp în justiţie), nu numai ca un simbol al „legii şi justiţiei”, dar şi ca o unealtă de recrutare, în special în regiunile unde etnicii romi sunt mai numeroşi”, explică Attila Gyulai pentru EVZ.
„Jobbik foloseşte o retorică dură împotriva romilor şi critică totodată elita politică a ultimilor 20 de ani”, adaugă analistul. E un moment bun pentru Jobbik. O analiză a Political Capital arată că 21% dintre maghiari simpatizează cu opiniile autoritare şi xenofobe ale extremiştilor.
Analistul Márk Szabó completează explicaţiile. „Probabil că cel mai important factor al ascensiunii Jobbik e eşecul guvernului de stânga de a implementa politici pentru îmbunătăţirea securităţii publice şi sociale în regiunile cele mai sărace ale Ungariei, în estul şi nordul ţării”, spune acesta.
„Astfel se explică de ce în alegerile europarlamentare din 2009 Jobbik i-a depăşit pe socialişti în multe oraşe unde aceştia au părut imbatabili în ultimii 20 de ani”, adaugă el.
„Ascensiunea Jobbik este cauzată în principal de problemele sociale şi nu, aşa cum mulţi cred, de sprijinul puternic al electoratului pentru neofascism şi rasism. Evident, acest sprijin pentru extrema- dreaptă există totuşi, printre alegătorii antisemiţi şi xenofobi, şi Jobbik a putut capitaliza aceste sentimente şi în regiuni unde nu au fost observate probleme de securitate sau tensiuni etnice”, mai afirmă Szabó.
PERSONALITATE
Cine este liderul Jobbik
Gábor Vona este şi fondatorul „Gărzii Maghiare”, gruparea interzisă pentru încălcarea drepturilor minorităţii rome. Hotărât, Vona a promis că va fi învestit ca parlamentar în uniforma Gărzii, care trimite la fostul partid fascist maghiar. Tânăr, educat, naţionalist, Vona promite o politică spectaculoasă în parlament. De asta se tem comunităţile evreieşti şi ale romilor din Ungaria.