Rudele lui Emi Pian și-au dat în petic la mormântul fostului interlop și a fost nevoie de intervenția poliției pentru a calma situația.
Emi Pian, interlopul înjunghiat de un rival, a fost comemorat de rudele sale, care au mers la mormântul acestuia. Acțiunea s-a transformat într-un fiasco, pentru că poliția a fost nevoită să intervină pentru a aplica amenzi și a restabili ordinea în cimitirul „Tudor Vladimirescu” din București.
Rudele lui Emi Pian au încins grătarele la mormântul acestuia, nu au ținut cont de nicio restricție impusă în timpul pandemiei de coronavirus, iar angajații cimitirului au sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita sprijinul forțelor de ordine. Evenimentul a fost întrerupt, iar cei care au încălcat legea au fost amendați, conform gandul.ro.
Rudele interlopului au încercat să-i convingă pe polițiști să-i lase să-și continue grătarul, dar s-au lovit de refuzul acestora. Conform sursei citate, au fost aplicate câte cinci amenzi în valoare totală de 2.500 de lei, câte 500 de lei pentru fiecare persoană.
Crede că a fost crimă cu premeditare
Soția interlopului ucis este de părere că Emi Pian a fost omorât cu premeditare, nefiind vorba despre un conflict spontan. „Emi era ca un ghimpe. De ce am ieșit să vorbesc? Pentru că mă doare inima, mă doare sufletul, am trei programe pe zi. Plâng dimineață, plâng la prânz și plâng seara. Și nu plâng, urlu!
Nu se poate așa ceva! Totul a fost planificat, nu a mai acceptat nimic din partea lui Emi, la ce mod, la caterincă, la glume. Nu îl acceptau acolo pentru că erau jocurile lor, ei acolo își făceau bani mulți și Emi pentru ei era un ghimpe. La ei în familie au mai fost arestați pentru crimă”, a declarat soția celui decedat la data de 4 august.
Lider al clanului Duduienilor, Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost înjunghiat de Richard Emanuel Gheorghe, în urma unei discuții aprinse, care s-a încheiat cu decesul primului interlop. În locuința respectivă fusese organizată o partidă ilegală de barbut la care au participat mai multe persoane dubioase din București.