Festival de muzică în plină pandemie. Quarantine Fest, primul eveniment caritabil din lume

Primul festival de muzică ce va avea scop caritabil va avea loc în Republica Moldova și se va numi Quarantine Fest.

Evenimentul va putea fi vizionat online în orice colț al lumii, încercând să mai extindă puțin atmosfera acum, într-o perioadă în care lumea stă acasă din cauza pandemiei de coronavirus.

Quarantine Fest by Chateau Cristi va înseamna peste trei ore de muzică live, redată într-un format inedit și complex din punct de vedere tehnic, multă bună dispoziție și contact direct cu artiștii, de care se va putea bucura oricine, oriunde nu s-ar afla.

Artiștii care vor evolua la Quarantine Fest by Chateau Cristi:

Nikorason'g

Elena Karafizi

Pasha Parfeni

Tania Cerga & Andrei Glavan

Via Dacă

Sunstroke Project

Natalia Barbu

„Quarantine Fest by Chateau Cristi” va susține și o cauză caritabilă, alăturându-se campaniei #ÎmpreunaPentruVoi, prima inițiativă socială din Moldova din perioada pandemiei și o inițiativă care adunat deja 4 000 000 lei în două săptămâni, donații directe și zeci de tone de produse alimentare, produse de igienă și echipament de protecție pentru susținerea cadrelor medicale implicate în lupta cu pandemia de COVID-19. În perioada desfășurării Quarantine Fest se vor colecta bani pentru a contribui la această cauză” au scris organizatorii pe Facebook.

Evenimentul este programat pentru ziua de miercuri, 8 aprilie, începând cu ora 18:00, și va fi difuzat pe pagina de facebook a vinăriei Chateau Cristi, potrivit unimedia.info