Evenimentul Zilei > Actualitate > Fermierii vrânceni dau vina pe rachetele anti-grindină, din cauza secetei prelungite: „Am ajuns în momente disperate”
Fermierii vrânceni dau vina pe rachetele anti-grindină, din cauza secetei prelungite: „Am ajuns în momente disperate”

Fermierii vrânceni dau vina pe rachetele anti-grindină, din cauza secetei prelungite: „Am ajuns în momente disperate”

Mai mulți fermieri din județul Vrancea sunt de părere că sistemul de rachete anti-grindă este responsabil pentru seceta severă cu care se confruntă zona. Ei s-au plâns ministrului Agriculturii Petre Daea care a demarat o anchetă pentru lămurirea situației. La fel ca și în alte județe, agricultorii vrânceni dau vina pe dispozitivele menite să disperseze grindina pentru calamitățile cu care se confruntă.

Fermierii din județul Vrancea susțin că sistemul de rachete anti-grindină este cauza secetei foarte severe, cea mai grea din ultimii 70 de ani, cu care se confruntă agricultura. Oamenii spun că aceste rachete, trase în nori pentru a-i dispersa, reduc șansele de ploaie. Drept urmare, ei au cerut prefectului județului să oprească tragerile cu rachete anti-grindină.

„Din păcate ceea ce se vede în câmp ne duce pe toți cu gândul la influenţa acestui sistem. Nu suntem siguri, nu putem da cu parul, dar ce se vede în câmp către asta ne duce cu gândul. Am ajuns în momente disperate”, susțin oamenii conform Antena 3,

Aceștia acuză că de fiecare dată când se strâng nori de ploaie, iar picăturile încep să curgă din cer, se trag rachete, iar norii se împrăștie.

Județul Vrancea se confruntă cu o secetă foarte severă care face ravagii în agricultură, distrugând marile culturi. În acest an, recoltele de grâu au fost mult sub așteptări, iar cele de porumb și floarea soarelui sunt compromise.

sursa foto. EVZ

Județele cele mai afectate de secetă

Din cele zece județe vizitate, cele mai afectate de secetă sunt Vrancea, Galați și Buzău, a anunțat săptămâna trecută ministrul Agriculturii Petre Daea. El a tras aceste concluzii după o vizită prelungită, pe care a întreprins-o imediat ce a preluat mandatul, în aceste județe.

„Am plecat în zona unde se prefigura că există o dificultate în privinţa desfăşurării normale a vegetaţiei din judeţele Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Neamţ, Bacău, Buzău. După două zile şi jumătate, plecând vineri şi ajungând în Bucureşti luni dimineaţa la orele 2:00, am folosit orice prilej să pot să văd la faţa locului şi să discut cu fermierii ce se întâmplă, care este starea de fapt, care sunt aşteptările, care sunt soluţiile, ce măsuri putem să luăm imediat, în aşa fel încât suferinţa plantelor să fie întreruptă şi dacă putem să păstrăm vegetaţia pe suprafeţele pe care le-am văzut la culturile cunoscute”, declara la vremea respectivă ministrul Agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu a dat informații despre suprafața afectată de secetă, în aceste județe, însă a spus că aceasta va crește, dacă nu va ploua. Astfel, agricultura se va confrunta cu mari dificultăți, în acest an, a estimat Petre Daea.