La doi de la naufragiul vasului de croazieră Costa Concordia, eșuat în largul Toscanei, detalii uimitoare ies la iveală. Astfel, anchetatorii italieni au descoperit că nava transporta, la momentul accidentului, o cantitate importantă de cocaină, potrivit The Huffington Post.
În timpul interceptărilor membrilor temutei mafii calabreze, 'Ndrangheta, carabinierii au descoperit că mafioții ascunseseră o cantitate importantă de droguri la bordul vasului de croazieră naufragiat în ianuarie 2013, accident în urma căruia 32 de oameni au murit.
"Același vas care ne-a ajutat să facem bani frumoși pe tot globul, ne-a scos și peri albi", îi spune șeful Ndrangheta, Michele Rossi, unuia dintre asociații săi, potrivit interceptărilor poliției.
Polițiștii de crima organizată din Florența susțin că drogurile de pe Concordia nu au fost recuperate, încărcătura fiind urcată la bord fără știrea companiei și a ofițerilor, dar printre complici s-a numărat cel puțin un membru al echipajului.
De altfel, mafia calabreză a folosit ca mijloace de transport a drogurilor și navele companiilor MSC și Norwegian Cruise Lines, care efectuau croaziere în Europa, America de Nord și Caraibbe, potrivit jurnaliștilor de La Repubblica.