Criza „Rovana” se extinde în Parlamentul European. Candidata Franței, probleme mari...

Criza „Rovana” se extinde în Parlamentul European. Candidata Franței, probleme mari...

Candidatul Franței pentru postul de comisar pentru piața internă, Sylvie Goulard, va trebui să prezinte date suplimentare deputaților din Parlamentul European în privința presupusei angajări fictive a unuia din colaboratorii săi, înainte de a se da un verdict în privința candidaturii sale

Candidatul Franței pentru postul de comisar pentru piața internă, Sylvie Goulard, va trebui să prezinte date suplimentare deputaților din Parlamentul European în privința presupusei angajări fictive a unuia din colaboratorii săi, înainte de a se da un verdict în privința candidaturii sale, relatează AFP, anunță Agerpres.

Toate grupurile politice, cu excepția liberalilor din grupul Renew Europe, au decis să îi ceară clarificări candidatului Franței , aceasta trebuind să dea răspunsurile în scris , aceasta fiind o etapă prealabilă pentru a două audiere.

Deputații europeni nu au fost mulțumiți de explicațiile prezentate în legătură cu cele două anchete al căror obiect îl constituie , a justiţiei franceze şi a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), în cazul angajărilor fictive ale asistenţilor eurodeputaţilor partidului Modem. Din cauza acestui dosar, Sylvie Goulard a fost nevoită să renunțe în luna iunie 2017, la postul de ministru al apărării în iunie 2017, după ce fusese numită doar cu o luna de zile înainte.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Dacă, în calitate de comisar, trebuie să se supună unei proceduri judiciare, numirea sa riscă să afecteze întreaga Comisie. Vrem un comisar care să se implice 100%", a comentat eurodeputata daneză de orientare social-democrată Christel Schaldemose.Ecologistul finlandez Ville Ninistö a spus că răspunsurile candidatei franceze au fost prea vagi,  candidata franceză urmând să primească întrebările in scris vineri și să răspundă la ele până marți.

,,Sunt curată", a susţinut Sylvie Goulard, care a cerut parlamentarilor să respecte prezumţia de nevinovăţie. ,,Există un obicei în Franţa (...) ca orice ministru, din momentul în care este inculpat, să demisioneze", a explicat ea. "În instituţiile europene, o astfel de cutumă nu există".

,,Nu am fost pusă sub acuzare, dar atunci am simţit, dintr-un motiv vizând responsabilitatea faţă de armata franceză, (...) că nu mă puteam supune acestui risc", a continuat fosta deputată în Parlamentul European (2009-2017). Sylvie Goulard a înapoiat Parlamentului European 45.000 de euro reprezentând cheltuieli pentru salariul pe 8 luni a unuia din asistenţîi săi pentru care nu a putut oferi nicio dovadă a muncii efectuate.

Această audiere este încă un impas în stabilirea echipei de comisari europeni , doi candidați, o româncă şi un ungur, având candidaturile respinse chiar înainte de a fi audiaţi. Noul președinte al Executivului European, germana Ursula von der Leyen, va prelua oficial funcţia pe 1 noiembrie , echipa sa având dificultăți în a-i convinge pe parlamentarii europeni care îi audiază pe candidaţîi statelor membre la posturile de comisari până pe 8 octombrie.

.