Numărul adolescenților care încep procesul de schimbarea sexului este în creștere

Sursa: Pixabay

Din ce în ce mai multe persoane îşi doresc ca identitatea lor fizică să se potrivească cu cea de gen. De la aprobarea primei legi care autoriza schimbarea sexului, numărul celor care încep procesul de tranziție este în creștere, în special în rândul tinerilor, dar şi a adulților.

În cinci ani, mai exact din 2018 până în 2022, conform datelor furnizate de Serviciul de adaptare a identităţii fizice cu cea mentală (SAIFIP) al spitalului San Camillo-Forlanini din Roma, s-a înregistrat o creștere de 470% a vizitelor, majoritatea persoanelor interesate fiind adolescenți.

Programarea de schimbare a sexului la adulți în S. Camillo a crescut cu 55%. Urmează Abruzzo 3,7%; Marche și Umbria 3,1%; Puglia și Campania 2,6%; Sicilia 1,6%; Sardinia și Calabria 1%; Lombardia și Molise 0,5%. Trei au sosit și de la Londra (1,6%).

Dacă în 2018, secţia a fost accesată de 20 de adolescenți, în 2022, numărul acestora a ajuns la 114. Tinerii care decid să se adreseze centrului sunt în mare parte (68%,) cei înregistraţi la naștere ca fiind de sex feminin, restul de 32% fiind cei înregistrați de sex masculin

Si în rândul adulților se remarcă acest fenomen

Şi în rândul adulților procentul celor care ajung la San Camillo cu aceleaşi doleanţe a înregistrat în ultimii 5 ani o creștere de 55% . În ceea ce privește zonele de provenienţă, cel mai mare procent de adolescenți (87%) provine din Lazio. Urmează Abruzzo 5%; Campania, Marche și Calabria 1%; Puglia și Umbria (3%).

La adulți, ratele de acces în funcție de sexul atribuit la naștere sunt următoarele: 44% sunt persoane declarate bărbați la naștere și 56% persoane declarate femei la naștere.

Şi aici, cel mai mare procent de adulţi care vor să-şi schimbe sexul provine (77,9%) provine din Lazio, urmează regiunile Abruzzo 3,7%; Marche și Umbria 3,1%; Puglia și Campania 2,6%; Sicilia 1,6%; Sardinia și Calabria 1%; Lombardia și Molise 0,5%. Trei dintre solicitanţi au sosit de la Londra (1,6%).

Acum 40 de ani, Italia a a adoptat prima lege pentru schimbarea sexului

În urmă cu patruzeci de ani, Italia a adoptat prima lege pentru schimbarea sexului, care impunea intervenția chirurgicală. Legea 164 din 1982 cerea urmarea a două proceduri în instanță. În primul rând era necesara obţinerea autorizaţiei pentru intervenția chirurgicală de „schimbare de gen” şi, după operaţie, era nevoie de o noua autorizaţie pentru schimbarea sexului şi a numelui în acte.

A fost necesar să se aștepte până în 2011 pentru o nouă intervenție legislativă cu Decretul Legislativ 150, mai precis Articolul 31, care prevede că intervenția chirurgicală pentru ajustarea caracteristicilor sexuale poate fi autorizată de către o instanță atunci când este necesar.

Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie ca intervenția chirurgicală de solicitare a schimbării sexului să fi avut deja loc. Cu toate acestea, continuă să fie necesară autorizaţia instanței pentru a efectua intervenția chirurgicală. În 2015, Curtea Constituțională și Curtea de Casație și-a exprimat punctele de vedere pe această temă, relatează radiocolonna.it.