Femeie filmată urinând lângă o mașină de Poliție, la Brașov. Autoritățile au identificat-o și au internat-o
- Emanuel Nițulescu
- 9 februarie 2025, 16:16

O femeie de 51 de ani a fost surprinsă într-un videoclip devenit viral pe TikTok, în timp ce, aparent, urinează în spatele unei autospeciale a Poliției, în zona Gării Brașov. Poliția a demarat o anchetă și a anunțat că femeia a fost identificată și internată într-o unitate medicală specializată.
Poliția a deschis o anchetă pentru ultraj contra bunelor moravuri
Un videoclip apărut sâmbătă pe TikTok surprinde o persoană cu pantalonii coborâți, aflându-se foarte aproape de portbagajul unei mașini de Poliție, în timp ce pare să urineze. După ce imaginile au devenit publice, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a anunțat că agenții Secției Regionale Poliție Transporturi s-au autosesizat și investighează incidentul sub suspiciunea comiterii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
„Persoana în cauză a fost identificată, o femeie de 51 de ani, urmând ca, în funcţie de rezultatele investigaţiilor, să fie dispuse măsuri legale conform legislaţiei în vigoare. La acest moment, femeia se află internată într-o unitate medicală specializată. Poliţia Braşov condamnă ferm astfel de comportamente, care contravin normelor de convieţuire socială”, transmit oficialii IPJ Brașov.
Autoritățile condamnă ferm comportamentul avut de femeie
Reprezentanții instituției au subliniat că astfel de comportamente contravin normelor de conviețuire socială și că vor fi luate măsuri corespunzătoare în funcție de concluziile anchetei.
„Poliţia Braşov condamnă ferm astfel de comportamente, care contravin normelor de convieţuire socială”, se arată în comunicatul instituției.
Un incident asemănător, considerat șocant, petrecut în Australia a atras atenția polițiștilor din New South Wales. Atunci, o femeie a devenit subiect de discuție pe rețelele de socializare după ce un videoclip în care este surprinsă urinând pe podeaua unui tren a fost intens distribuit online. În filmuleţ se poate vedea cum aceasta se aşază între scaune şi râde în timp ce urinează. Videoclipul a stârnit la acea vreme numeroase reacţii de indignare.