Elvira Nabiullina, guvernatorul Băncii Centrale din Rusia care a avut curajul să închidă 276 de bănci, dar care în timpul liber recită poezii franţuzeşti din memorie, scrie Financial Times. Aceasta se bucură de o mare încredere din partea președintelui Federției Ruse, Vladimir Putin.
Istoria ei și drumul în carieră nu a fost neapărat cel mai ușor. Elvira Nabiullina s-a născut într-o familie modestă din Ufa, Bashkortostan, un oraş cu 1,1 milioane de locuitori din sudul Munţilor Urali. Tatăl ei a fost şofer de tir, iar mama lucra într-o fabrică.
Din școală a descoperit pasiunea pentru matematică când a început şcoala. A fost o elevă conştiincioasă care se afla mai mereu pe primul loc în clasă. Elvira Nabiulina şi-a căpătat popularitatea lăsându-şi colegii să copieze de la ea la teste. Unii dintre profesorii săi o consideră şi acum cea mai bună elevă pe care au avut-o de-a lungul carierei.
A absolvit Facultatea de Economie a Universităţii din Moscova şi tot în cadrul academic l-a întâlnit pe viitorul ei soţ. Elvira Nabiullina s-a măritat cu profesorul ei, Yaroslav Kuzminov, care mai târziu a devenit rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova.
Cei doi am împreună doi copiii, un băiat şi o fată. Chiar dacă Yaroslav a fost profesorul ei în timpul facultăţii, Nabiullina este cea care ia deciziile importante acasă, realtează bani.md.
Cariera acesteia a avut parte atât de suişuri cât şi de coborâşuri. A acceptat să lucreze la Ministerul Economiei din Moscova, iar pasiunea pentru munca ei o facea să vină prima şi să plece ultima de la birou. Treptat a fost promovată în funcţia de ministru adjunct, iar în anul 2007 a fost numită de Vladimir Putin ministrul economiei.
Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu Vadimir Putin a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”.
Adevăratul test pentru ea a fost să păstreze un echilibru al economiei atunci când criza economică a lovit Rusia. “Doar pentru că ne aflăm într-o criză, nu ar trebui să renunţăm la planurile noastre. Trebuie să căutăm alte modalităţi de a le îndeplini”, spune Nabiullina.
Elvirei Nabiullina a atins apogeul carierei sale când a devenit guvernatorul Băncii Centrale din Rusia în anul 2013, o decizie surprinzătoare, având în vedere că ea trebuia să stea faţă în faţă cu oligarhi ruşi mai mari sau mai mici, care controlau bănci aflate într-o situaţie financiară proastă sau pur şi simplu devalizate. Nimeni nu credea că va avea curajul să înfrunte o oligarhie care înflorise în jurul economiei ruse şi care aspira bani de unde putea. Dar Putin i-a lăsat mână liberă.
Odată cu noua funcţie, responsabilităţile au crescut, iar aceasta s-a confruntat cu o realitate cruntă: autorităţile de reglementare au enumerat 150 de bănci care erau implicate în mod regulat în tranzacţii dubioase. Astăzi, după trei ani de luptă, acel număr a scăzut la „nu mai mult de 10”, spune aceasta într-un interviu acordat pentru Financial Times.
Puţin după aceea, Rusia s-a îndreptat către o recesiune care a durat doi ani cauzată în special de scăderea preţurilor petrolului şi de sancţiunile impuse de occident. Deşi s-a confrunta cu criticile bancherilor nervoşi legate de reglementările dure şi ratele uriaşe ale dobânzilor, Elvira Nabiullina şi-a păstrat constantă atitudinea faţă de măsurile abordate.
Cea mai importantă lecţie pe care aceasta a învăţat-o de-a lungul timpului este că în viaţă nu trebuie să fii dogmatic, ci calm şi constant în deciziile şi alegerile pe care le faci.