O creatoare de parfumuri culinare din Franţa le-a arătat bucureştenilor ce înseamnă să dai savoare mâncării.
Când ai sărit peste masa de prânz, ai avut o zi cumplită la birou şi doar cafeaua ţi-a fost prietenă, iar domniţa de lângă tine, în metrou, înfulecă un sendviş mare care deja şi-a răspândit mirosul până la Piaţa Universităţii, probabil că nu visezi să te arunci în frigider şi să-ţi prepari brânză de burduf cu parfum de fructe de pădure sau caş afumat cu miere din flori şi aromă citrică de mandarine şi grepfruit. Nici pe departe. Însă n-ar strica să încerci măcar odată, ca să ai ce povesti.
Din Franţa, ţara care dă ora exactă în modă, se ridică o nouă artă, cea a parfumeriei culinare. Nu vă gândiţi că cineva ar putea să se dea cu un parfum de friptură sau doamnele ar împroşca pe gâturile fine, în loc de apă de trandafiri, un parfum de mici, mai bine făcuţi. Aromele de fructe exotice şi condimente îmbogăţesc doar mâncărurile, le fac să explodeze în gură şi să dea serios de lucru papilelor gustative.
Un fel de Chanel no. 5 pentru mâncare
Poate că cei mai mulţi ar numi noul trend ca fiind o fiţă demnă de a fi gustată de cei care nu se încumetă să pună mâna pe o ceaşcă fără să aibă degetul mic ridicat. Şi cea care a făcut pe ambasadoarea parfumeriei culinare la Bucureşti, la sfârşitul acestei săptămâni, Michele Gay (foto), este prima care recunoaşte că nu este „o ştiinţă” indispensabilă, dar poate fi lesne comparată cu cireaşa de pe tort, frişca de pe cafea sau glazura de pe îngheţată.
„Ca şi în pictură, parfumeria culinară este într-o lume subiectivă, a lui îmi place şi nu îmi place, nu încearcă să atingă un gust universal. Un parfum pe mâncare nu este un lucru esenţial şi din acest punct de vedere poate fi considerat un produs de lux”, a explicat franţuzoaica, absolventă a Conservatorului de parfumuri Osmotheque. Aceasta a fost invitată de Centrul Francez Bucureşti în cadrul unui eveniment Festivalul de modă Pasarela.
Michele Gay a lucrat ca stilist de modă înainte să descopere parfumurile, iar în prezent lucrează pentru case de lux ca Chanel, Boucheron sau Clarins, dar este mai degrabă cunoscută ca un pionier al parfumeriei culinare. Şi ca să-şi demonstreze talentul, şi-a pus nasul la treabă şi a transformat brânzeturile româneşti în delicatese ale bucătăriei de lux. Brânza de burduf în coajă de brad a fost parfumată cu ylang ylang, fructe sălbatice confiate, pin şi pachuri şi a fost servită în păhărele, ca să capete din plin alura unui desert regal.
Aroma puternică de pin se ciocneşte cu dulceaţa fructelor şi apoi se lasă căsătorită cu brânza cremoasă într-o simfonie de gusturi cunoscute şi totuşi atât de nemaiîntâlnite. Cuvinte multe pentru un amestec surprinzător care nu poate concura decât poate cu telemeaua de oaie presărată cu praf de cafea, portocală, vanilie şi ghimbir. Nimeni n-ar fi crezut că dacă pui peste caşul afumat zahăr brun, arome de ienupăr, mir, tămâie şi bergamotă, gustul îţi rămâne viu şi plăcut pe cerul gurii, minunându-te minute în şir cum de nu te-ai gândit că mirul şi tămâia nu sunt doar pentru cadelniţele preoţeşti.
Curajul degustării
„Foarte bun. Doamne, brânza de burdufff...”, spune o degustătoare surprinsă de amestec, ca de cea mai cremoasă dintre prăjiturile din lume. Nu toţi au curaj să se apropie de amestecul de arome, că până la urmă cu furculiţa în mână e ca şi cum ai pleca la luptă împotriva tradiţionalului din farfurie. După ce o lasă pe Michele să aşeze peste cuburile albe de telemea de oaie un sos de fructe uscate, iasomie, piper şi alte bunătăţi, unul dintre cei prezenţi la eveniment îşi face curaj. Amestecă cu furculiţa dezorientat şi fuge de provocare, lasă farfurioara pe masă şi ia în schimb, în plin proces al dezertării, o chiflă de pe masă.
„Parfumeria culinară este o artă a creării parfumurilor nu pentru a le purta, ci pentru a le gusta, nu sunt utilizate pentru piele, ci pe un aliment sau un fel de mâncare. Au însă baze din parfumurile de purtat dar mult diluate. Nu înseamnă însă că punem un 5 de la Chanel sau un Opium de la Yves Saint Laurent pe o friptură”, dă explicaţii creatoarea. Aşa cum alte persoane au adunat în casă o bibliotecă de cărţi, Michele Gay are o aromatecă în care are 150 de parfumuri, fiecare dintre ele înglobând în jur de câte zece alte arome. La fiecare parfum lucrează uneori mai mult de o lună. După ce realizează un concentrat este lăsat să se maturizeze patru-cinci săptămâni şi apoi se diluează. Îl gustă periodic, îi potriveşte gustul până când totul e perfect şi aşa se nasc cele mai sofisticate mâncăruri ale bucătăriei franceze.
Şi cu toate că gusturile pot fi educate, pentru papilele româneşti, parfumeria culinară pare să rămână un fel de „U la la” rostit sugestiv la sfârşitul unui discurs politic.
Recomandările noastre
