Pentru multă lume, fostul președinte american Barack Obama și soția lui, Michelle, sunt modele demne de urmat pentru un cuplu fericit. Iată, însă, o poveste din tinerețe, necunoscută publicului larg
Puțină lume știe, că, de fapt, Michelle Obama nu a fost prima femeie lângă care Barack și-a dorit să-și petreacă toată viața. El a cerut în căsătorie o altă femeie, înainte de a o întâlni pe cea care avea să devină Prima Doamnă a Americii.
FOTO: Barack și Michelle Obama, una dintre cele mai iubite familii care s-au aflfl at la Casa Albă FOTO: AGERPRES
Cine este femeia misterioasă
Într-o nouă carte biografică, numită „Rising Star”, scrisă de David J. Garrow, luminile rampei se îndreaptă asupra relației lui Barack Obama cu Sheila Miyoshi Jager, pe vremea când el trăia în Chicago și avea doar 20 de ani.
Ea se trăgea dintr-o familie combinată de olandezi cu japonezi și, la fel ca mama lui Obama, studia Antropologie. Deși cuplul pare să fi fost unul ideal, Jager i-a mărturisit lui Garrow că viața lor împreună era una care- i izola - „o insulă doar pentru noi”, în care Obama „își împărțea munca și viața de acasă”.
La vremea respectivă, viitorul președinte american era organizator de evenimente în comunitatea în care trăia, încerca să scrie romane de ficțiune în timpul liber, dar deja avea credința că, într-o zi, va conduce America, iar Jager (foto) era una dintre puținele persoane căreia i-a mărturisit ambiția sa.
Tânăra și-a dat seama, însă, că el avea o nevoie „extrem de mare să fie iubit și admirat”, și, în timp ce relația lor progresa, au ajuns să discute despre căsătorie. „În iarna lui 1986, când i-am vizitat pe părinții mei, el m-a cerut în căsătorie”, a povestit femeia biografului său. În mod ironic, însă, părinții fetei s-au opus acestui mariaj, din cauza îngrijorării legate de viitorul profesional al lui Obama și pentru că, spuneau ei, fiica lor este prea tânără pentru a se mărita.
Prea tineri pentru căsătorie
Ea i-a spus lui Barack „nu încă”, dar relația lor a continuat.
Sheila Jager crede că Obama s-a schimbat în jurul vârstei de 25 de ani, în 1987. „A devenit... atât de ambițios, dintr-o dată”, își amintește fosta iubită a celui care a condus SUA timp de opt ani. „Îmi amintesc foarte clar când a avut loc transformarea lui și îmi amintesc că se întâmpla în 1987, când el deja își dorea să devină președinte”.
Obama credea că pentru a-și împlini destinul politic avea nevoie să se identifice total ca „afro-american. Un politician de culoare, în Chicago, dacă nu are o soție la fel ca el are șanse mici să-și vadă visul cu ochii, spunea el.
Acest lucru ar fi pus presiune asupra legăturii dintre cei doi tineri, care au început să se certe pe tema rasei și politicii. „Rezoluția identității sale, de culoare, era direct legată de decizia de a urma o carieră politică”, a precizat Sheila.
Cum ar veni, nu este vorba despre faptul că Obama nu își iubea prietena, ci că „se simțea prins între femeia pe care o iubea și destinul pe care și-l pregătea”.
Rasa și politica, mână-n mână
Ulterior, Obama a părăsit Chicago, pentru a merge la Facultatea de Drept de la Harvard, dar deja relația lor aproape se destrămase. Sheila spune că, totuși, el i-a propus să meargă împreună la Harvard și acolo să se căsătorească, dar ea voia să meargă într-o călătorie de studii în Coreea de Sud.
„Propunerea lui venea oarecum din disperare, pentru că ne vom despărți și nu venea din încrederea în viitorul nostru”, mărturisește ea.
Un volum despre cele două Corei
Barack și Jager au continuat să se vadă, din când în când, în timpul anului universitar 1990-1991, chiar dacă relația devenise din ce în ce mai serioasă cu Michelle”, a scris autorul cărții biografice. Uneori se mai sunau sau își scriau câte o scriosare, după ce el s-a căsătorit, doar când aveau lucruri importante de discutat. Sheila Jager este autoarea cărții numite „Brothers at War: The Unending Conflict in Korea” (Frați în război - Conflictul fără sfârșit din Coreea), în care analizează istoria războiului și interacțiunea dintre armată și societate în vremurile conflictului.