Federer i-a transmis un mesaj lui Rafael Nadal cu privire la retragerea din tenis. Este surprinzător faptul că elvețianul i-a recomandat să se gândească serios la „pensionare”.
Federer, mesaj neașteptat pentru Rafael Nadal
Așadar, legenda tenisului mondial Roger Federer îl sfătuiește pe bunul său prieten și fostul rival Rafael Nadal să nu mai amâne la nesfârșit încheierea carierei și să se retragă deoarece timpul nu mai este în favoarea sa.
Roger Federer a explicat de ce ar fi bine să nu mai amâne decizia cu privire la retragere. Fostul mare jucător de tenis a declarat că „timpul te uzează, iar în cele din urmă, ar putea fi foarte util în a lua o decizie la un moment dat. Iar odată ce s-a terminat cu viața sportivă, poţi pur şi simplu să te relaxezi”. Și spui: „Oh, din fericire nu ne mai antrenăm, nu mai există meciuri”.
Federer este câştigătorul a 20 de titluri de Grand Slam, înainte de Cupa Laver, turneu demonstrativ care se va desfășura de vineri până duminică la Berlin.
Federer şi-a încheiat cariera la Cupei Laver, făcând pereche cu Nadal
Federer şi-a încheiat cariera în anul 2022, la ediția Cupei Lavercu, unde a jucat un meci de dublu în care a făcut pereche cu Federer Nadal.
Câştigător a 22 de titluri, Nadal nu a participat nici la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, după ce a fost eliminat în turul al doilea la Jocurile Olimpice de la Paris.
Accidentat la Australian Open în ianuarie 2023, Nadal a lipsit mai mult de un an, dar, din păcate nu și-a ridicat nivelul de joc pe care-l avea înainte de accidentări.
Federer a mai spus că a sperat să-și revină cu adevărat, dar nu se simte pregătit”. Elvețianul a mai declarat că „se pare că e bine. Cred că trebuie doar să decidă ce să facă în continuare... A făcut totul pentru sport. Ar fi grozav dacă va continua să joace încă un sezon, dar numai Rafael poate ști răspunsul la această întrebare”.