FBI cercetează un posibil furt din biroul lui Nancy Pelosi. Legătura cu spionajul rus

President Donald Trump turns to House speaker Nancy Pelosi of Calif., as he delivers his State of the Union address to a joint session of Congress on Capitol Hill in Washington, as Vice President Mike Pence watches, Tuesday, Feb. 5, 2019. (AP Photo/Andrew Harnik)

FBI investighează un posibil caz de furt din biroul lui Nancy Pelosi, liderul democraților din Camera Democraților. Este vorba despre un laptop care urma să fie vândut serviciilor de spionaj din Rusia.

FBI investighează un caz de furt din biroul lui Nancy Pelosi, președintele Camerei Reprezentanților a SUA. Furtul ar fi fost comis cu prilejul asaltului de la Capitoliu. din 6 ianuarie. Cazul este investigat de FBI care are informații că laptopul urma să fie vândut serviciilor secrete din Rusia.

Agenția americană a primit aceste informații dintr-o sursă apropiată femeii puse sub acuzație, relatează CNN. Conform datelor ajunse în posesia investigatorilor federali, o susținătoare a lui Donald Trump, Riley June Williams, ar fi furat laptopul.

O persoană care susține că este un fost iubit al lui Riley June Williams, originară din Pennsylvania, spune că aceasta apare în clipuri video în timpul atacului de la Capitoliu. În imagini, femeia îi direcționează pe  atacatori pe scări, spre biroul lui Nancy Pelosi. Apoi, susține persoana respectivă, aceasta intră în biroul lui Nancy Pelosi și fură laptopul.

FBI investighează posibilul furt din biroul lui Nancy Pelosi

Informatorul a mai spus că femeia intenționa să-l trimită în Rusia, unui prieten care să-l vândă serviciul de informați, SVR. Conform aceleași surse, planul ar fi picat, iar Williams ar intenționa să distrugă echipamentul.

Pe de altă parte, FBI susține că femeia a dispărut după evenimentele din 6 ianuarie. Ea și-a șters conturile de pe rețelele sociale.

FBI a anunțat că, în acest caz, există o investigație în curs, iar situația va fi clarificată cât de curând.

Amenințare la Capitoliu

Capitoliul a intrat sub strictă supraveghere și a fost închis luni dimineață, din cauza unei „amenințări de securitate externă”. Inițial s-a crezut că a fost o amenințare cu bombă. Drept urmare, aripa de vest a complexului a fost evacuată.

Amenințarea vine în condițiile în care miercuri va avea loc ceremonia de depunere a jurământului de către președintele ales Joe Biden. Aceasta a fost programată chiar în această parte a clădirii.

Ulterior, Departamentul de pompieri al Washington D.C. a confirmat că s-a produs un incendiu la o tabără a oamenilor fără adăpost. Focul a fost stins, însă personalul din Capitoliu a primit instrucțiuni să rămână în interiorul clădirii.