FBI a pus sub acuzare un sergent al armatei pentru colaborare cu ISIS

FBI a pus sub acuzare un sergent al armatei pentru  colaborare cu ISIS

Ikaika Erik Kang, în vârstă de 34 de ani, sergent în cadrul Armatei SUA, a fost arestat la începutul lunii iulie şi va ajunge, astăzi, în faţa unei instanţe federale, pentru a răspunde acuzaţiilor FBI de colaborare cu ISIS.

În rechizitoriul efectuat de organele de judecată se arată că sergentul, care este controlor de trafic aerian al unei baze militare din Hawaii, a încercat în repetate rânduri să ofere sprijin material sau informaţii confidenţiale unei organizaţii teroriste străine, arată Reuters.

În comunicatul FBI se precizează că arestarea lui Kang a fost efectuată după o anchetă care a început în urmă cu mai bine de un an, fiind implicaţi agenţi sub acoperire ce s-au dat drept simpatizanţi sau agenţi operativi ai reţelei teroriste Stat Islamic.

Acesta este acuzat că a încercat să furnizeze unor oameni apropiaţi ai organizaţiei teroriste mai multe documente militare clasificate, o dronă şi alte câteva tipuri de armament. În rechizitoriu se arată că sergentul a avut întâlniri cu apropiaţii Stat Islamic în lunile iunie şi iulie. Potrivit oficialilor FBI, Kang ar fi jurat credinţă liderului organizaţiei teroriste Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi.

Dacă va fi găsit vinovat, Kang riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare pentru fiecare cap de acuzare, conform unui comunicat emis de către Departamentul de Justiţie al SUA.