Mulți exultă de bucurie, aflând că Uniunea Europeană a decis, în fine, să impoziteze multinaționalele. Cu 15% din profit, dacă și numai dacă, profitul anual este mai mare de 10%. De fapt asistăm la o mare păcăleală. Și voi explica de ce, statul subteran rămâne în continuare de neatins.
Pentru a mă face mai bine înțeles, voi recurge la un exemplu. Acest exemplu ne va permite să înțelegem de ce adversarii globalismului se bucură degeaba. De ce adepții suveranismului își imaginează că au obținut o victorie împotriva globalismului. Și cum funcționează acest stat subteran? În fine, de ce este impropriu să-i spunem stat paralel.
Prin forța lucrurilor, statul subteran funcționează ca un iceberg. Are o singură parte vizibilă. Această parte vizibilă este reprezentată de multinaționale. Multinaționalele acționează, inevitabil, la vedere. Și conform denumirii, aria lor se suprapune peste aria de autoritate a unui număr mai mic sau mai mare de state.
Ceea ce este invizibil în activitatea multinaționalelor se circumscrie ingineriilor financiare. Respectiv schemelor, din ce în ce mai ingenioase, prin care cheltuielile sunt mărite, în mod artificial, iar veniturile sunt ascunse. În așa fel încât, în niciunul dintre statele în care acționează, multinaționalele nu plătesc impozite deloc. Sau plătesc un impozit simbolic. De gura lumii. Astăzi analiștii, de la nivelul UE, susțin că, în acest fel, ar fi sifonate anual nu mai puțin decât 500 de miliarde de euro. Este însă o simplă estimare. Mult mai modestă decât realitatea. Și acum să trecem la exemplul despre care vorbeam.
Voi analiza, pe scurt, cazul Soroș. Pentru că este, probabil, cel mai cunoscut în România. Și în mod cert, de notorietate mondială. Un matematician strălucit, expert în calculul probabilităților, George Soroș a fondat mai multe multinaționale, și apoi, cu lichiditățile obținute, a dat lovitura secolului trecut, pe bursa londoneză. A făcut o speculație valutară uriașă, care a dat bursa peste cap, iar în final i-a adus câștiguri de miliarde. Așa a rămas el celebru în analele capitalismului sălbatic. Dar adevărata lovitură a lui George Soroș este de altă natură. El a observat, pe bună dreptate, că dacă un om de afaceri pune cu „schempsis” bani în instituții de caritate, acești bani se scad din profit. Și nu sunt pierduți. Ei sunt, de fapt, reinvistiți. Și aduc, din cu totul alte direcții, profituri fabuloase.
Așa a luat naștere, la nivel global, Faimoasa fundație Soroș, interzisă în Federația Rusă și Ungaria, dar care funcționează, bine mersi, în numeroase state ale lumii, inclusiv în România. Și acum, voi consemna, foarte pe scurt, că aceasă fundație, printre multe alte activități desfășurate printr-o adevărată nebuloasă de mii de alte ONG-uri mai mici, acordă, printre altele, burse de specializare unor tineri selectați și identificați drept înzestrați cu calități deosebite. Cum s-a întâmplat și în România. Au fost practic zeci de mii de burse de-a lungul ultimilor 30 de ani, cele mai multe în SUA. De aceste burse nu au beneficiat doar cursanții români.
Ci și serviciile de informații de la Washington. Acestea au pescuit printre bursierii români ca într-o crescătorie de pește. Numai că nu a fost un pescuit sportiv. Peștișorii nu au fost eliberați și aruncați înapoi în lac. Ei au fost capturați. Au devenit prizonieri ai serviciilor secrete americane. Care i-au instruit corespunzător. După care, i-au trimis în misiune, înapoi, în țara lor de baștină. Unde i-au ajutat, pe toate căile, inclusiv prin intermediul serviciilor secrete române, să urce rapid, în special pe scara politică, pentru a dobândi demnități și putere de decizie. Până aici, nimic nou sub soare. În alte formule, adaptate respectivelor epoci, la fel au procedat în trecut și romanii, și Imperiul Otoman, și austriecii, și germanii, și britanicii, și francezii. Ca să nu mai vorbim de Uniunea Sovietică.
Unicitatea ingineriei, în acest exemplu, este dată tocmai de implicarea, în operațiune, a unei părți din serviciile secrete naționale. A acelei părți care și ea a beneficiat de o instruire corespunzătoare peste ocean. Așa s-a creat – evident, nu doar prin intermediul Fundației Soroș, care este doar un exemplu elocvent – statul subteran din România. O combinație benefică pentru unii și extrem de toxică pentru alții, între reprezentanți ai instituțiilor de forță, capturați de o putere străină, și foști bursieri ai unor fundații, dintre care cea mai relevantă din România este fundația Soroș.
Cum s-a dezvoltat acest stat subteran care în cele din urmă a ajuns să îngrădească nu numai drepturi și libertăți fundamentale ale omului, ci și economia de tip funcțional iar în final să pună mâna și pe puterea politică? Foarte simplu. Pe de-o parte, sute de organizații false ale societății civile, ONG-uri controlate, au început să pună o presiune controlată, din ce în ce mai mare, asupra factorului economic și politic, iar pe de altă parte, agenții de influență din interiorul celor două medii, susținuți de vârfuri ale serviciilor secrete și alte instituții de forță au promovat, în absența unei selecții și concurențe reale, la vârful societății, zeci de mii de cozi de topor care au sfârșit prin a face jocul inițiatorilor.
Promovându-și oameni în guvern, în România și multe alte state, întinzându-și rețeaua asupra tuturor pozițiilor cheie din politică și economie, Fundația Soroș și alte organizații de același fel. împărțindu-și autoritatea doar cu o parte a serviciilor secrete americane, au obținut, în fiecare stat captiv, o putere uriașă. Aceasta i-a permis genialului George Soroș să realizeze câștiguri exorbitante în schimbul gesturilor filantropice inițiale.
În acest fel a apărut, în Statele Unite, așa-numitul stat subteran. Deep state. O denumire adecvată. Un mecanism de putere, ascuns în spatele mecanismului legal, desemnate în mod direct sau indirect, de către cetățeni. Și din ce în ce mai eficient. Același lucru s-a întâmplat în multe alte state, aflate în prezent în orbita Statelor Unite, inclusiv România. Unde, în mod inadecvat, statului subteran i se spune stat paralel. Numai că statul paralel ar trebui să fie la vedere. În întreaga lume, controlată de multinaționala Soroș și de alte multinaționale, cea mai mare parte a acestui stat este ascunsă. Și sustrasă oricărui control democratic.
Pe un model asemănător, așadar, acționează toate multinaționalele din lume. Scopul lor este profitul. Nu altruismul. Iar maximizarea profiturilor presupune o influență decizională cât mai mare, inclusiv în materie legislativă și sustragerea de la impozite. În final, nu globalismul este nociv, ci această formă de globalism, întrucât ea conduce la privatizarea statelor. Sau mai exact la confiscarea acestora.
Decizia UE, vizând impozitarea multinationalelor este o glumă, numai bună de adormit copiii. Multinaționalele au nenumărate mijloace, adică trucuri financiare, care le permit să demonstreze că profitul lor anual este sub 10%. Și adio impozite către statele în care înregistrează venituri. Iar pentru ca totuși reprezentanții statelor capturate să nu opună rezistență, cum de pildă fac în prezent cei ai Ungariei și Poloniei, în contrapartidă cu zăhărelul fals, cel legat de impozitarea multinaționalelor, li se vântură, deasupra capului biciul. Cel legat de condiționarea acordării fondurilor europene. Condiționarea de supunere. De participare la pantomima generală. Nu ar fi fost mai simplu ca multinaționalele să fie impozitate cu 1% pe cifra de afaceri?