În prima parte, am povestit despre vizita noastră la o adolescentă curajoasă și optimistă. Din Poiana, unde locuiește Roxana, am plecat la Brezoaele, județul Dâmbovița. Cu Silviu, președintele Asociației Jurnaliștilor Civici, care, de câțiva ani, are grijă de copii aflați în dificultate. Cum eram pentru prima dată în zonă, am studiat cu interes casele. După aspectul casei și al curții, îți poți forma o părere despre destoinicia locuitorilor. Și despre bunăstarea lor. Despre ce au în suflet, nu.

Despre sufletul celor care se ocupă de copii bolnavi, copii sărmani, copii care nu știu definiția speranței, dar o simt clipă, de clipă am aflat mai multe pe drum. Silviu Ionescu a reușit să coaguleze o echipă de voluntari, care de 7 ani se dedică acestei cauze. Nu doar că îi vizitează periodic și le duce daruri, dar le face o mare bucurie cu excursiile. De 4 ani duce la mare un grup de copii care nu văd. De 4 ani le arată marea, le povestește despre valuri și scoici, despre nisip. Și speranța care există în fiecare fir. Se bucură cu ei, plânge cu ei.

Se spune că un copil s-a dus într-o zi la vecinul lui, un om în vârstă care își înmormântase recent soția. A stat acolo ore întregi. Când s-a întors, mama l-a întrebat ce a făcut de a stat atât de mult cu bătrânul. „Nimic, l-am ajutat să plângă.” Când suntem la necaz, avem nevoie de sprijin, de încurajări, dar de multe ori avem nevoie și de cineva care să ne ajute să plângem.

Dar pentru Alexandra: să-și aline singurătea și durerea

În drum spre Brezoaele, unde, îmi spunea Silviu, vom găsi un caz de „un ochi ne plânge, altul ne râde”, ne-am mai oprit, tot în Poiana, la o casă unde a lăsat un calculator pentru o tânără, Alexandra Teodora, care de curând își pierduse copilul. La două luni după ce l-a născut. Și parcă nu era necazul de-ajuns, i-a murit și tatăl. Speră să iasă din bezna care a cuprins-o și chiar săși găsească o slujbă. Alexandra este într-o situație grea. Ea însăși are o stare de sănătate precară.

Dar nu stă în legea firii ca părintele să-și îngroape copilul. Este nu doar crunt și dureros, ci mai mult. Un preot, chemat să țină o slujbă la înmormântarea unui copilaș, a stat minute în șir în fața sicriului fără să spună un cuvânt. Apoi, l-au podidit lacrimile. „Oameni buni, vă rog să mă iertați. Și vă rog să-l iertați și pe Dumnezeu”, a spus el. Și a plecat

„Eu am fost răul cel mai mic”

Ajungem la Brezoaele și oprim în fața unei curți. Lângă casa aproape o ruină, un cap de tractor. Vremea deprimantă, curtea tristă, parcă părăsită, casa într-o rână-nimic nu prevestea ce suflet frumos se află dincolo de această atmosferă. Am intrat într-o cameră rece.

În fața noastră a apărut o bătrânică apăsată, nu atât de ani, ci de necazuri. L-a îmbrățișat pe Silviu și a exclamat: „Ce se va bucura Andreea!” Cum a zis numele, s-a deschis o ușă și a apărut Andreea Leca. O adolescentă frumoasă. Dar ea nu are de unde să știe că este frumoasă, nu s-a văzut niciodată. Este nevăzătoare din naștere. Are 17 ani și este la Liceul special de nevăzători din București. Unde abia așteaptă să ajungă. Pare a fi singura proptea pentru toată dărăpănătura aceea.

Un frate mai mic cu 2 ani, indolent și obraznic („cred că așa s-a născut, plictisit și obosit”, l-a descris Andreea), o mamă dusă în lume, un tată cu treburile lui și o bunică, acum neputincioasă, care i-a crescut așa cum a avut posibilități.

Acum a ajuns la 77 de ani, ia un pumn de medicamente pentru inimă, dar tot ea aduce lemne de foc. Mai mult pentru Andreea, că-i e drag să știe că vine acasă la sfârșit de săptămână. Cred că și Andreea vine tot pentru ea. Fata spune că se ferește să aibă ticuri de nevăzătoare și își creionează foarte clar viitorul. Știe că poate face orice și nu se teme de eșecuri. Are o voce clară, eu i-am spus că are voce de radio. „Da, chiar am făcut un pic radio. Dar mie nu mi se pare că am voce potrivită, cred că este stridentă. M-or fi ales că nu au avut pe cine și au fost puși în situația să aleagă între două rele. Eu am fost răul cel mai mic”, a chicotit ea. Mi-am dat seama că se răsfață.

Silviu are grijă de ea de foarte mulți ani; a dus-o, împreună cu alți nevăzători, la mare, a învățat-o să înoate, a făcut scuba diving, a sărit la trambulină, cu coarda elastică. A făcut tot ce face o adolescentă. M-a asigurat că se distrează teribil cu colegii ei, tot nevăzători. Vorbește despre culori, vorbește despre umbre, vorbește despre oameni. Pe care, ea cu simțurile ei mult mai dezvoltate, îi ghicește. „Mă ridic imediat de pe un loc unde a stat un om nervos, un om rău.”

FOTO: Și în 2014, Andreea a mers la mare împreună cu voluntarii AJC

Uneori, cei care văd trăiesc într-un întuneric

Am tot discutat cu Andreea Leca și, la un moment dat, a spus: „Abia aștept să plec, să-mi văd colegii.” Spune „văd” cu naturalețe. Și eu chiar cred că vede. Și chiar cred că realizează dezastrul și mizeria în care se află familia ei. De câte ori am încercat să aduc în discuție contribuția părinților, a evitat dibace subiectul și le-a găsit scuze. „Au făcut și ei ce au putut”, a conchis ea și a dat de înțeles că închide subiectul. A primit și ea cu bucurie darurile. Le simțea, le așeza, le admira.

Am plecat și bunica ne-a condus până la poartă. Am stat puțin „în povești” și am aflat mai multe. Deseori ne mirăm și spunem că e nedrept ca unui om bun să i se pună atâtea în cârcă. Probabil și ea și-a pus nădejdea că Dumnezeu nu-i va da mai mult decât poate duce. Și a dus multe. Și încă duce. A rămas și ea în poartă cu mâna fluturând. Mâna care a mișcat leagăne și care spera, atunci când îngâna cântece de leagăn, că puii aceia de om îi vor fi cândva reazăm. I-a rămas un reazăm, care întinde mâna să-i arate un drum pe care nu-l vede.

Cum puteți ajuta

 Acțiunile Asociației Jurnaliștilor Civici continuă și orice ajutor financiar poate fi donat în conturile RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, CIF 32814287, Swift BRDE ROBU, deschis la BRD filiala Banu Manta, pe numele Asociația Jurnaliștilor Civici. Dacă doriți să faceți donația pentru un anume copil, vă rugăm să precizați numele lui când faceți depunerea. De asemenea, liceenii și studenții care vor să participe la proiectele de voluntariat ale AJC pot suna la numărul 0730 660 424, Silviu Ionescu.