ŞOCANT! O adolescentă a fost BĂTUTĂ CRUNT. Capcana colegelor a NENOROCIT-O pentru toată viaţa. Diagnosticul medicilor este ÎNGROZITOR

O adolescentă în vârstă de 14 ani a picat în capcana întinsă chiar de băiatul de care se îndragostise. Acesta a pus totul la cale cu nişte colege de clasă. Fără să ştie ce o aşteaptă, fata a fost atrasă pe un teren viran din apropierea școlii de cinci dintre colegele sale și a fost bătută cu cruzime timp de trei ore. A fost dusă la spital unde medicii au pus un diagnostic care o va marca pentru toată viaţa.

Liza, o fată de 14 ani din orașul Mineralnye Vody din Rusia se îndrăgostise de un coleg. Băiatul și-a bătut însă joc de ea, stirimondene.fanatik.ro

El a atras-o într-o zonă în care cinci colege ale fetei o așteptau s-o bată. Timp de trei ore, fetele, cu vârstele cuprinse între 13 și 14 ani, au lovit-o cu toată puterea, cauzându-i răni pe tot corpul. Băiatul nu a participat. El a preferat să privească de la distanță bătaia, dar poliția îl anchetează acum și pe el.

Cazul șocant a ajuns în atenția autorităților după ce medicii au spus că leziunile suferite de fată fac imposibil faptul ca aceasta să mai poată avea copii. Liza a scăpat cu viață după bătaia cruntă primită. Ea s-a dus inițial acasă, unde mama ei a chemat ambulnața. A ajuns în cele din urmă în stare foarte gravă și a fost internată câteva zile la terapie intensivă.

Diagnosticul medicilor a fost de contuzie cerebrală cu răni grave ale organelor interne. Ea a suferit leziuni foarte grave în special la căile respiratorii și la organele de reproducere. Întregul său corp a fost acoperit de vânătăi.