Fata Andreei Esca câștigă bani de mică. Care a fost primul job ale Alexiei Eram

Prima televiziune care angajat-o pe Alexia Eram. Avea doar 14 ani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Alexia Eram, fiica Andreei Esca, a povestit despre primii bani pecare i-a câștigat. Tânăra spune că s-a întâmplat pe vremea când avea în jur de 13 ani după ce a fost implicată într-un proiect de televiziune. Ulterior, ea a intrat în afaceri, având o companie de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării, și a devenit foarte activă pe rețelele de socializare.

Primii bani pe care Alexia Eram i-a câștigat singură au provenit dintr-un proiect de televiziune în care a fost implicată împreună cu Andra Gogan. Se întâmpla pe când fiica Andreei Esca avea în jur de 13 ani. Ea a fost, așa cum a povestit, prezentatoare împreună cu alte două fete, pentru un serial destinat de Disney.

„Abia la 12 ani și jumătate am avut primul telefon, ultima din clasă, și cred că atunci mi-am făcut conturi pe rețelele de socializare. Cred că mai devreme, pentru că am participat, am fost prezentatoare la un serial de pe Disney «I love Violeta» și am fost prezentatoare cu Andra Gogan și cu încă o fată, Adina, și atunci mi-am câștigat practic primii bani din showbiz să zic așa. Cred că aveam 13 - 14 ani”, a declarat Alexia Eram.

Ulterior, a devenit creatoare de conținut pe rețelele de socializare, astfel că la 19 ani și-a câștigat independența financiară. Dintr-un credit, la care a adăugat propriile economii și un ajutor din partea părinților tânăra și-a achiziționat un apartament în valoare de 200.000 de euro.

În prezent, fiica Andreei Esca încasează bani din conținutul pe care îl distribuie în mediul online. În plus, mai deține și o companie specializată în activități de consultanță în domeniul relațiilor publice și al comunicării

Cum decurge o zi de muncă pentru Alexia Eram

Postările Alexiei Eram sunt urmărite de o mulțime de persoane în mediul online, iar acest lucru îi aduce profituri frumușele. În plus, are și colaborări și contracte de imagine cu mai multe branduri. Deși nu are un program fix, munca îi ocupă destul de multă vreme, după cum povestește.

Ea investește multe ore în campaniile de publicitate pe care le desfășoară, iar iubitul ei, Mario Fresh, o ajută cu pozele și filmările. În plus, Alexia Eram are și o angajată care îi organizează programul zilnic și îi ține agenda.

„Deși pare ușor, este foarte greu, pentru că, chiar dacă nu este un job de la 9.00 la 17.00, este un job 24 de ore. Pot astăzi să nu am nimic, să zicem, și mâine toată ziua până la 3.00 dimineața să filmez. Da, Mario mă ajută, dar nu cu campaniile. Mă ajută când suntem în vacanțe sau undeva și îmi face o poză pentru feed. În rest am o fată care mă ajută foarte mult. Ea face tot programul și îmi organizează toate ședințele foto, toate campaniile și îmi mai face și ea poze în timpul zilei. Pentru campaniile profesionale, am fotografi care îmi fac aceste ședințe. O zi din viața mea decurge cam așa: evenimente, filmări etc.”, a mai spus Alexia Eram, după cum relatează playtech.ro.