Fast food fără ulei. Aripioarele de pui ies senzațional de crocante. Trei rețete de făcut acasă

Sursa foto: Dreamstime.com

Puiul prăjit este un deliciu favorit al zilelor de răsfăț. Dar pentru cei care doresc să se delecteze fără să se simtă vinovați, air fryer-ul este soluția perfectă. De la condimentarea aripioarelor de pui la obținerea crocantului perfect pe cartofii prăjiți, aflați cele mai bune sfaturi pentru a crea acea textură crocantă, prăjită, fără grăsime și ulei, ca la fast food.

Mâncatul sănătos nu trebuie să fie plictisitor. Îți poți savura cu ușurință mâncărurile preferate dacă gătești acasă și optezi pentru ingrediente mai proaspete în loc să comanzi din oraș. Iar unul dintre cele mai bune avantaje ale unui air fryer este că puteți prepara mâncăruri delicioase fără a fi nevoie să le prăjiți. Iată sfaturile și rețetele de top pentru a crea cel mai gustos pui prăjit și alternative la fast-food.

Fast food gătit fără ulei

O primă rețetă este cea de aripioare de pui picante, un preparat care există în fiecare meniu de fast food. Timpul de preparare este de 10 minute, iar gătitul va dura 18 minute. Iată de ce ingrediente ai nevoie:

  • 4 căței de usturoi
  • 6 cepe mici
  • 3 ardei iuți roșii
  • 1 linguriță de pudră de turmeric
  • 1 lingură de ulei
  • 740 g de aripi de pui
  • 2 linguri de zahăr
  • 2 linguri de făină de orez

Mod de preparare

1. Se amestecă usturoiul, ceapa, ardeiul roșu, pudra de turmeric și uleiul până se obține o pastă. Se combină aripioarele de pui cu zahărul și pasta de condimente amestecată și se lasă la marinat timp de 1 oră în frigider. Se adaugă făina de orez chiar înainte de prăjire.

2. Se scurge excesul de marinată de pe de aripile de pui. Așezați aripioarele de pui în coș și puneți-le la prăjit în air frayer. Porniți aparatul la 200C timp de 18 minute.

3. Serviți aripioarele de pui picante cu felii de castravete sau salată de legume.

Crispy de pui crocante

Pentru rețeta de crispy de pui, timpul de preparare este de 20 min, iar gătirea în air frayer vă va lua 16 min. Iată ingredientele de care aveți nevoie:

  • 400g de fileuri de pui (mini fileuri)
  • ½ linguriță de sare
  • 2 vârfuri de cuțit de piper, măcinat
  • 40 g de făină de toate tipurile
  • 2 ouă
  • 100 g de pesmet
  • 1 lingură de ulei de măsline

Mod de preparare

1. Se condimentează fileurile de pui cu sare și piper.

2. Se pune făina într-un bol. Se bat ouăle într-un alt bol. Se adaugă pesmetul într-un al treilea bol.

3. Se tapetează fileurile de pui cu făină pe toate părțile, se înmoaie în ouăle bătute și apoi se acoperă cu pesmet. Se pune puțin ulei deasupra.

4. Aranjați fileurile de pui crispy într-un singur strat în coș și prăjiți la air frayer. Porniți aparatul la 180 de grade timp de 16 minute.

5. Scoateți din aparat și serviți.

Cartofi dulci prăjiți la air frayer

Sursa foto: Arhiva EVZ

În cazul cartofilor dulci, timpul de preparare este de 20 de minute, iar timp de gătire de 17 min. Iată ingredientele de care ai nevoie:

  • 750g de cartofi dulci
  • 2 lingurițe de amidon de porumb
  • 3 linguri de ulei
  • 120 g de iaurt grecesc
  • 2 vârfuri de cuțit de pudră de curry
  • 2 vârfuri de cuțit de sare

Mod de preparare

1. Decojiți și spălați cartofii dulci. Tăiați-i în bucăți de aproximativ 1 cm grosime.

2. Înmuiați cartofii dulci în apă timp de 30 de minute.

3. După ce s-au înmuiat, scurgeți bine cartofii și uscați-i cu un prosop de hârtie.

4. Puneți cartofii într-un bol, amestecați amidonul de porumb cu uleiul și adăugați-l în bol. Amestecați bine pentru a acoperi uniform cartofii cu amestecul de amidon.

5. Așezați cartofii într-un strat uniform în coșul air frayer-ului. Porniți aparatul la 160 de grade timp de 17 minute.

7. Între timp, pregătiți sosul amestecând iaurtul grecesc, pudra de curry și sarea.

8. Serviți cartofii prăjiți crocanți cu sosul de iaurt cu curry alături, conform The Independent .