Situaţia din Fâşia Gaza este catastrofală, arată mai multe organizaţii non-guvernamentale, citate de Le Monde.
„75% din electricitate a fost tăiată deoarece şapte din cele 12 linii au fost afectate de bombardamente, peste 500.000 de persoane nu au acces la apă, conţinutul canalelor de scurgere se răspândeşte pe străzi, iar întregul sistem de aprovizionare este în pragul colapsului”, a arătat Gisha, o organizaţie israeliană de apărare a libertăţii de mişcare.
Potrivit ONU, gazul nu se mai găseşte şi numai zece brutării mai funcţionează, 23 sunt închise, iar 14 lucrează parţial din cauza lipsei făinii.
Reţeaua telefonică (fixă şi mobilă) este şi ea pe punctul de a se prăbuşi. Paltel, unul dintre operatori, a arătat că 90% din linii au fost tăiate din cauza lipsei electricităţii şi a luptelor, iar tehnicienii se află în imposibilitatea de a le repara.
ONU afirmă că aproximativ 80% din populaţie, estimată la 1,5 milioane de locuitori, depinde de ajutorul umanitar. „Toate spitalele din oraşul Gaza nu mai au electricitate de 48 de ore şi funcţionează datorită generatoarelor”.
Organizaţia mai arată că Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni a închis patru din cele 18 centre de îngrijire ale sale şi că, pentru a doua zi consecutiv, autorităţile israeliene nu au permis unei echipe medicale a Comitetului Internaţional a Crucii Roşii să intre în Gaza pentru a-i ajuta pe medicii suprasolicitaţi. 105 bolnavi au putut însă părăsi Fâşia prin punctul de trecere Rafah pentru a fi îngrijiţi în Egipt.
Ambulanţele nu au posibilitatea de a se duce în zonele de luptă din cauza riscurilor prea mari.
Citiţi şi:
Autobuzul cu refugiaţii din Gaza, întors din drum