Motive de bucurie pentru sute de mii de elevi din toată ţara. Aceştia nu îşi vor mai face griji în legătură cu temele primite. Cu toate că până la această oră nu s-au publicat sancţiunile pe care le pot primi dascălii, dar nici modul în care aceştia vor lăsa teme, un singur lucru este cert: micutii vor avea mai putin de muncit după orele de curs.

Psihologii subliniază importanţa lucrului individual, după orele de curs. Iată şapte dintre cele mai importante beneficii, selectate de site-ul psihologpentrucopii.ro, pe care le au cei care îşi rezolvă exerciţiile primite la şcoală:

 

  • Principalul obiectiv al temelor este de a le da copiilor ocazia să fixeze în memorie informaţiile şi deprinderile nou învăţate. Unul din modurile prin care învăţăm sau ne perfecţionăm este să tot exersăm.
  • Când îşi fac lecţiile copiii îşi dau seama cât de mult au înţeles din ceea ce le-a fost predat la clasă. Revenind asupra materiei predate ei pot depista dacă există lacune sau neînţelegeri pe care trebuie să le lămurească zilele următoare.
  • Pentru unii copii temele sunt momentele în care pot relua pe îndelete informaţiile învăţate în clasă. Mulţi copii nu se pot concentra în clasă (fie din cauza zgomotului, fie din cauza ritmului rapid de lucru, fie din cauza atmosferei stresante), şi au nevoie să prelucreze informaţiile într-un mediu liniştit şi relaxat. Pentru ei temele sunt ca o re-învățare a celor aflate la şcoală.
  • Temele pot creşte stima de sine a copiilor. Lucrând singuri ei devin tot mai stăpâni pe sine şi mai încrezători în forţele proprii.
  • Copiii care au temele făcute își asigură o poziție bună în colectivul de copii. Temele reuşite au efectul de a-i linişti pe copii şi de a-i asigura că pot ține pasul cu cerințele școlii.
  • Privite ca sarcini de lucru pe care trebuie să le îndeplinească singuri, temele îi ajută pe copii să devină mai autonomi şi mai responsabili.
  • Temele sunt ocazii prin care copiii să aprofundeze subiectele care le plac mai mult.

 

Te-ar putea interesa și: