OBICEIURI CONTEMPORANE. Îndrumătorii spirituali nu mai sunt aleşi la sfatul părinţilor, ci din rândul prietenilor.

Când ţi se spune că ţi-ai găsit naşul este semn că o persoană autoritară îţi stru neşte pornirile nesăbuite şi îţi arată locul tău în bancă. Acesta a fost în trecut rolul asumat de naş în familiile finilor. Însă vremurile s-au schimbat, autoritatea s-a diminuat, iar de la „Săru’mâna, naşule!” s-a ajuns la „Hai salut, naşule!”.

Năşitul revine acum prietenilor din gaşcă, cu care ieşi la bere şi mergi în concedii, sprijinul material este opţional, iar în lipsa experienţei de viaţă, rolul de îndrumător spiritual se îndeplineşte după inspiraţie şi bunăvoinţă.

Cu cine te sfătuieşti când căsnicia se clatină? Părinţii cern lucrurile prin alte site de valori, prie tenii apropiaţi sunt la fel de necopţi ca tine, iar a apela la un consilier matrimonial nu este la îndemâna tuturor. În astfel de situaţii ar trebui să intre în acţiune naşii. În mod ideal, ei sunt un cuplu bine sudat, trecut de prima tinereţe, pe care experienţa i-a învăţat că un conflict nu se rezolvă trântind farfuriile în faţa partenerului şi nici plecând la mama cu valiza. Ei ştiu cum se gestionează tensiunile, războiul orgoliilor şi cum se dozează compromisurile în căsnicie.

Stâlpii familiei se clatină

„Aşezaţi de o parte şi de alta a cuplului, cu lumânările aprinse, naşii sunt precum doi stâlpi ai casei noii familii”, este analogia pe care o face preotul Titus Dumitrică, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe”, din Olteniţa. „În faţa lui Dumnezeu, naşii sunt martorii dragostei pe care şi-o poartă tinerii, îndrumătorii lor spirituali şi cei care, de-a lungul căsniciei, le amintesc permanent de angajamentul luat in faţa lui Dumnezeu”.

Vremurile se schimbă însă, iar odată cu ele, şi obiceiurile. Antropologul Şerban Anghelescu spune că autoritatea morală şi spirituală a părinţilor spirituali este în plin declin pentru că naşii sunt aleşi acum pe criteriul amiciţiei şi al egalităţii: puterea lor financiară este apropiată de cea a finilor, iar experienţa de viaţă, de asemenea. „Cancanurile mediatice ne arată însă cât de instabile sunt aceste relaţii şi cât de repede se pot ele strica. Această înrudire spirituală ar trebui să fie atât de solidă încât să dureze toată viaţa, nici măcar nu există o formulă de deznăşire”, precizează antropologul.

„Pls, vrei sa-mi fii nash?”

Tradiţia spune că alegerea naşilor nu este doar o opţiune a tinerilor, ci şi a părinţilor. Criteriul pe care se bazează aceştia din urmă este fie consecvenţa, adică alegerea propriilor naşi sau a copii lor acestora, fie bunăstarea. Iar rolul lor nu se opreşte aici. Tinerii, însoţiţi de părinţi, merg acasă la viitorii naşi cu un cadou şi le cer să le onoreze cununia.

În ultimii ani, însă, părinţii şi-au pierdut rolul de sfătuitori în selectarea naşilor şi a cam dispărut şi obiceiul ploconului. „Eu am «cerut-o» de naşă pe prietena mea pe mess, într-o seară, imediat după ce am decis, împreună cu prietenul meu, că e timpul să ne căsătorim. Nu stăteam bine cu banii nici noi, nici ei, aşa că le-am propus să minimalizăm cheltuielile: fără cadouri, fără pretenţii financiare, fără tămbălău. Dar pentru asta tot prieteni am rămas, ne facem concediile împreună, ne sfătuim şi nu simt nevoia unui cuplu înţelept, de oameni maturi, care să îmi ghideze căsnicia”, spune Adriana, care şi-a întemeiat de curând o familie.

Diana, o tânără de 29 de ani din Caransebeş, şi-a pierdut încredera în rolul naşilor de părinţi spirituali şi model de viaţă după ce, în urmă cu un an, în grupul ei de prieteni s-a iscat un scandal demn de un scenariu de film ieftin. În virtutea prieteniei care îi lega din liceu, cuplurile s-au năşit între ele şi şi-au promis să-şi boteze reciproc copiii.

La un an de la căsătoria unuia dintre cupluri, s-au strâns cu toţii pen tru a sărbători evenimentul, dar şi pentru că familia sărbătorită avea să le dea o veste: că divorţează după ce, în ultimele luni, între ea şi „tatăl spiritual” se înfiripase o poveste de iubire. „S-a distrus unita tea grupului şi, mai presus, s-a dus pe apa sâmbetei încrederea în prieteniile adevărate. Este exact una dintre acele situaţii în care ştii că şi-a băgat dracul coada”, e concluzia trasă de Diana din această poveste.

Un porc, un viţel, o lenjerie

Rozalia Potrocozan din satul Hăşdate, judeţul Cluj, are 79 de ani şi îşi aminteşte că, în tinereţea ei, „nănaşii” se alegeau din rândul prie tenilor sau al rudelor care puteau cinsti bine la nuntă. Ei dădeau tonul la strigatul cinstei, iar dacă suma pusă de ei era mică automat se zgârceau şi nuntaşii. „Pe lângă bani, nănaşii mai dădeau un porc, un viţel, un miel sau o lenjerie de pat, după dărnicie”.

În literatura ţărănească, autoritatea naşului ia forme dramatice, existând episoade în care superioritatea faţă de fini este redată în mod exagerat, prin situaţii dramatice. „În timpul nunţii, naşul crea tensiuni de ordin iniţiatic, cum ar fi să îl pună pe fin să joace cu jar aprins în cizme sau să îi treacă o suviţă de păr prin gaura cheii, de care să îl tragă toţi cei care trec pe acolo”, exemplifică antropologul Şerban Anghelescu.

UN BORDEI, UN OBICEI Cât mai costă năşitul?

Costurile unui năşit decent, fără opulenţe şi daruri impresionante, sunt în jur de 2.000 de lei, sumă descurajantă pentru multe cupluri. Pe lângă cinstea în bani, naşii sunt responsabili cu achiziţionarea buchetului miresei, a lumânărilor, a voalului şi cu plata taxei la biserică.

Obiceiurile diferă în funcţie de zone, dar şi de înţelegerile între cele două cupluri. Nici în alegerea numărului naşilor nu se respectă o regulă strictă: unele cupluri au o singură pereche, altele pot avea chiar opt, situaţie în care cheltuielile lor sunt mai mici. În Banat, spre exemplu, se pune o singură pereche, considerându-să că bănăţenii sunt oameni cu dare de mână şi pot suporta astfel de cheltuieli.