A fost un început de an dificil pentru UE și noua Comisie Europeană (CE), învestită luna trecută. Ursula von der Leyen, succesoarea lui Jean-Claude Juncker la președinția CE, nu duce lipsă de ambiție. Ea crede că Europa ar trebui să-și asume un rol „geopolitic” de frunte în afacerile internaționale, reflectând statutul UE de cel mai mare bloc comercial al lumii. Dar preschimbarea vorbelor în fapte se dovedește a fi problematică.

„UE trebuie să fie mai strategică, mai fermă și mai unită în abordarea ei în materie de relații externe”, i-a spus Von der Leyen lui Josep Borrell, noul înalt reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate, într-un mesaj programatic din toamnă. „Trebuie să ne folosim puterea diplomatică și economică pentru a sprijini stabilitatea și prosperitatea globală […] și pentru a fi mai capabili să ne exportăm valorile și standardele.”

Mandatul CE de abia a început. Dar a afirma că Borrell, un fost ministru spaniol de externe în vârstă de 72 de ani, se chinuie să-și pună în aplicare programul ambițios ar fi prea puțin spus. În ultimele săptămâni s-au acumulat umilire peste umilire, făcând UE să pară mai degrabă irelevantă decât capabilă. Atunci când Donald Trump a dispus asasinarea unui important general iranian, Qassem Soleimani, el și-a ignorat complet aliații europeni.

Acțiunea ilegală și unilaterală a lui Trump a aruncat efectiv în aer cea mai prețuită realizare a predecesoarelor lui Borrell, Federica Mogherini și Cathy Ashton – acordul nuclear din 2015 cu Iranul, care era deja muribund din cauza sancțiunilor americane. Turnând gaz pe foc, SUA a insistat apoi ca UE3 (Regatul Unit, Franța și Germania) să activeze mecanismul de arbitraj al acordului. Ele s-au supus. Iranul a reacționat, previzibil, cu furie.

Ideea este că UE se opune politicii de „presiune maximă” a lui Trump față de Teheran și a căutat s-o ocolească, continuând de exemplu schimburile comerciale de alimente și medicamente în alte valute decât dolarul. Însă companiile europene, temându-se de represaliile americane, au refuzat în cea mai mare parte să urmeze politica UE. Atunci când CE a însărcinat Banca Europeană de Investiții să susțină investițiile în Iran, ea a refuzat din același motiv.

Jenantă este deopotrivă descoperirea faptului că Trump amenințase în secret să impună taxe vamale de 25% automobilelor europene dacă UE3 n-ar fi declanșat mecanismul de arbitraj, o manevră calificată drept „extorcare” de către un oficial. UE3 susțin că ar fi făcut-o oricum. Episodul constituie un exemplu îngrijorător cu privire la cum încearcă – și reușesc – SUA să dirijeze politica externă a UE. A lăsat Europa cu o imagine teribil de slabă.

Slăbiciunea caracterizează totodată și abordarea UE în privința conflictului din Libia, legat de care are un interes vital în a-l opri, având în vedere influența lui asupra fluxurilor destabilizatoare de migrație peste Mediterana. Astăzi are loc la Berlin o nouă tentativă de a opri războiul, sub auspiciile ONU și Germaniei. Însă statele UE par să nu se înțeleagă în privința cărei tabere ar trebui să o susțină.

Înfuriate de un acord încheiat de Turcia cu guvernul recunoscut de ONU de la Tripoli, vizând controlul unor rezerve disputate de energie din estul Mediteranei, Grecia și Cipru îl curtează pe liderul libian rebel Khalifa Haftar, care a fost săptămâna trecută la Atena pentru discuții. În unele momente a părut că și Franța îl susține pe generalul rebel, în vreme ce Italia înclină în direcția opusă.

La Berlin se speră că măcar un armistițiu permanent ar putea fi realizat. Însă decizia Turciei de a ignora rugămințile UE și a trimite mercenari în luptă – condamnată de Borrell drept „foarte periculoasă” – plus interferența flagrantă a Rusiei și a mai multor state arabe demonstrează cât de puțină influență are o UE lăsată acum pe tușă.

Indiferent că vorbim de Siria, de conflictul din estul Ucrainei ori de Palestina (unde Trump ignoră iarăși politica UE), Europa joacă la o categorie mult sub posibilitățile ei, indiferent ce declară Von der Leyen. Nu e o problemă nouă. Dar se agravează. În vreme ce SUA, China, Rusia și imitatorii lor joacă jocuri distructive de puteri globale, UE nu poate decât să privească și să se teamă. Iar Regatul Unit, plutind în derivă, lipsit de cârmă și de responsabilitate, în necunoscutul transatlantic, nu poate ajuta cu nimic”, notează The Guardian.

„Vestea potrivit căreia Vladimir Putin, ţarul de azi al Rusiei, îşi face planuri ca să rămână nesfârşit la putere, nu este o surpriză. În același timp, prada lui Putin este extrem de îngrijorătoare, mai ales pentru poporul rus şi pentru democraţiile occidentale.

În vârstă de 67 de ani, Putin a condus Rusia, ca preşedinte sau ca premier, timp de 21 de ani, longevitatea sa nefiind depăşită decât de cea a lui Iosif Stalin, La fel ca Stalin, el şi-a făcut mulţi duşmani şi a provocat mari mizerii în toată această perioadă.

Sub gheara tutelajului lui Putin, Rusia a devenit celebră prin nepotism şi prin corupția pe scară largă, prin oprimarea opozanţilor şi a liberei opinii, prin agresiunea şi prin perturbările provocate în străinătate.

La fel ca în cazul lui Stalin, retragerea nu este o opţiune sigură pentru nemilosul fost spion KGB care a făcut din asasinat o pârghie a politicii de stat din ziua de azi. A scăpa puterea înseamnă a facilita răzbunarea, fie ea juridică sau fizică.

Şi totuşi, Putin nu vrea să-i imite pe alţi actuali dictatori din alte ţări prin a deveni preşedinte pe viaţă, mergând astfel pe urmele chinezului Xi Jinping. El preţuieşte până la veneraţie legitimitatea democratică.

Aşadar, prin propunerile dezvăluite săptămâna trecută, Putin şi-au putea asuma un nou post de puternic premier începând din 2024, când mandatul i se va încheia. Sau ar putea deveni preşedintele Consiliului de Stat, un for creat de el. Ambele funcţii ar putea fi deţinute la nesfârşit.

Putin ar avea şi posibilitatea de a deveni preşedinte al Dumei (camera inferioară a parlamentului rus, n. red.) sau lider al Rusiei Unite, principalul partid, exercitându-şi astfel din culise puterea aşa cum face Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului polonez Lege şi Dreptate.

Indiferent ce ar alege să facă, puterile oricărui preşedinte care i-ar succeda ar fi reduse, vor exista noi limite de mandat, după cum reduse vor fi şi posibilităţile de a-l contesta ale oligarhilor ostili sau ale emigranţilor ruşi, reprezentând 7% din populaţie.

Demisia silită a întregului guvern, inclusiv a premierului Dmitri Medvedev, care a urmat, reprezintă o tentativă a lui Putin de a-şi restructura administraţia înaintea alegerilor pentru Duma, programate anul viitor. Analiştii afirmă că Putin se teme că lipsa de popularitate a lui Medvedev – care a fost acuzat de corupţie – începea să-l cam roadă.

Numirea ca premier a unui om care nu e politician, Mihail Mişustin, un vechi coechipier la meciurile de hochei şi un agent fiscal maleabil, este văzută drept un şiretlic menit să distrugă platforma eventualilor adversari.

Deşi aceste schimbări se vor a fi nişte reforme constituţionale dorite, ele servesc clar unui singur scop: acela de a-i asigura perpetuitatea lui Putin. Demonstrând că nu doreşte să se retragă, Putin speră să înăbuşe din faşă o eventuală luptă pentru succesiune.

S-ar putea ca toate astea să fie bune pentru Putin, dar sunt extrem de rele pentru Rusia. În urma oricăror alegeri libere şi corecte, penalul său testament de incompetenţă economică, abuz de putere şi răutate neruşinată l-ar face sigur să dispară fără urmă. Dar acum, nişte alegeri libere şi corecte par şi mai îndepărtate, mai ales după represiunile la care au fost supuşi protestatarii în sprijinul democraţiei de la Moscova, din vara trecută.

Dimpotrivă, Putin se dovedeşte şi mai intolerant faţă de orice formă de actuală sau eventuală de opoziţie, indiferent dacă ea vine din partea organizaţiilor societăţii civile, din partea presei sau din partea unor curajoşi şi atât de opresaţi opozanţi, precum Aleksei Navalnîi.

Graţie proastei administraţii a lui Putin, economia este într-o situaţie extrem de grea, depinzând exagerat de exporturile energetice, fiind lipsită de investiţii străine şi confruntându-se cu o ieşire cronică de capital. Asta se datorează faptului că afacerile nu se pot baza pe statul de drept ca să se apere în faţa extorcării sau a mitei.

Veto-urile Rusiei au făcut Consiliul de Securitate al ONU să apară lipsit de importanţă în privinţa multor probleme importante. În tot acest timp, otrava lui Putin se prelinge în instituţiile occidentale, îl aiureşte pe Donald Trump, slăbeşte alianţa NATO şi Grupul celor Şapte şi subminează democraţia europeană prin vorbăria despre „vetustul” liberalism occidental.

Şi dacă tot am vorbit despre otravă, cine se mai îndoieşte că Putin şi oamenii lui s-ar fi aflat în spatele tentativei de a-i asasina pe Serghei şi Iulia Skripal în Salisbury sau pe un separatist cecen la Berlin, anul trecut?

Vladimir Putin este un om cu multe feţe: un patriot în stil macho, populist de dreapta, manipulator fără scrupule şi un războinic de nivel mondial. Toate aceste lucruri nu sunt deloc în folosul poporului rus. Toate sunt fundamental ostile principiilor occidentale de libertate şi democraţie.

Perspectiva ca Putin să îşi prelungească şi să îşi întărească regimul său nimicitor este una groaznică. Putin este imaginea însăşi a duşmanului. În consecinţă, el trebuie recunoscut ca atare”, conform The Guardian.

„Chiar dacă îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor şi combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale reprezintă preocuparea primordială a UE, continuă totuşi să existe gospodării în Europa care se confruntă cu dificultăţi economice şi care o scot la capăt cu greu.

După cum rezultă din datele Serviciului European de Statistică (Eurostat) pentru anul 2018, în Cipru mai bine de una din zece gospodării (12,2%) au înregistrat probleme în privinţa plăţii la timp a facturilor de utilităţi (curent, apă, telefon), ceea ce face ca ţara să se situeze pe a şasea cea mai proastă poziţie în rândul celor 28 de state membre UE.

Media europeană a gospodăriilor cu restanţe la plata facturilor a fost de 6,6% în 2018, procent care a scăzut la nivelul UE de la 10% cât era în 2013.

Tristul loc fruntaş este ocupat de Grecia, unde 1/3 din gospodării şi anume 35,6% s-au confruntat cu probleme legate de plata la timp a facturilor la utilităţi. Urmează Bulgaria (30,1%), Croația (17,5%), România (14,4%) și Slovenia (12,5%). Trebuie remarcat şi faptul că majoritatea problemelor apar în gospodării cu copii minori.

La polul opus au fost puține gospodăriile care nu au putut să își plătească facturile la timp în Olanda, Cehia, Suedia și Austria. Aceste date au fost colectate în cadrul Studiului anual al UE privind veniturile și condițiile de viață (UE-SILC)”, potrivit Phileleftheros.

„Italia are nevoie de „reforme structurale majore pentru a mări potențialul de creștere” și „ar trebui să reducă datoriile”, spune economistul șef al Fondului Monetar Internațional, Gita Gopinath, subliniind că peninsula a beneficiat de relaxarea monetară a băncilor centrale, fapt care i-a permis să închidă anul 2019 cu un PIB în creştere cu 0,2%, deci mai mare decât zero-ul estimat anterior de FMI.

PIB-ul italian va crește cu 0,5% în acest an, înainte de a accelera pentru a ajunge la 0,7% anul viitor. World Economic Outlook a lăsat neschimbate estimările pentru 2020 şi le-a limitat cu  0,1% pe cele pentru 2021. Cifra pentru 2019 rămâne fixată la + 0,2%. Numerele sunt ceva mai bune decât cele conținute în Nota de Actualizare a Guvernului, care a stabilit o creștere de 0,1% anul trecut și de 0,4% în 2020.

„Economiile cu niveluri de datorie nesustenabile vor trebui să se consolideze, inclusiv prin mobilizarea eficientă a veniturilor. Pentru a asigura un răspuns fiscal în timp util, în cazul în care creșterea încetineşte brusc, țările ar trebui să pregătească în prealabil măsuri contingente și să consolideze stabilizatorii automaţi”’, a explicat economistul șef al Fondului Monetar Internațional, ilustrând actualizarea la World Economic Outlook al FMI, prezentat luni la Davos. Pentru Fond, „ar putea fi necesar un răspuns fiscal coordonat pentru a îmbunătăți eficacitatea măsurilor individuale. Absolut toate economiile trebuie să întreprindă reforme structurale, să îmbunătățească incluzivitatea și să se asigure că plasele de siguranță protejează persoanele vulnerabile”.

În ceea ce priveşte creșterea globală, aceasta va accelera de la 2,9% în 2019 la 3,3% în 2020 și la 3,4% în 2021”, scrie Ilsole24ore.

(Revista presei internaționale a fost realizată de RADOR)

Te-ar putea interesa și: