Alina Stoica este o româncă din Galați care a ajuns lider al unui grupări de proxeneți din Spania și care este recunoscută în Madrid pentru cruzimea ei.
Din 2015 Alina Stoica supranumită și “Regina Madridului” și-a construit un adevărat imperiu prin forță și cruzime. Femeia trata alte femei cu o ferocitate atroce și le amenința că le va tortura până vor muri. ”Eu sunt Alina, nu puteți lucra aici fără să plătiți. Eu sunt legea, iar dacă nu plătiți, voi trimite să fiți torturate până veți muri”, le-ar fi spus unor conaționale, venite în Spania să se prostitueze. Doar că două dintre victimele ei nu au mai rezistat și au depus plângere sub protecția anomimatului împotriva femeii.
Așa se face că în urmă cu câteva luni, ”Regina Madridului” a fost condamnată la opt ani de închisoare pentru proxenetism, șantaj și amenințări. Sențința a fost data de o instanță din Madrid, după ce în prealabil, în 2021 a fost arestată după ce două femei au denunțat-o că le cerea 100 de euro săptămânal, pentru a le permite să-și desfășoare activitatea în zonele controlate de ea.
Văduva celebrului interlop, Dorel Hanea
Alina nu a construit totul de una singură, ea a este văduva temutului interlop Dorel Hanea, găsit mort în 2015, într-o cameră de hotel din Mexic. După decesul acestuia, Alina și-a tatuat chipul bărbatului pe omoplat pentru a-l avea mereu alături. Iar apoi, i-a preluat și toate ”afacerile”, ajungând ca în cele din urmă gruparea pe care o conducea ”Regina Madridului” să numere nu mai puțin de 400 de suflete. Văduva lui Hanea colabora și cu interlopi din România, iar în 2016, ea a venit la București, unde a încheiat câteva alianțe cu lideri ai mafiei locale, cu ajutorul cărora și-a extins afacerile.