Facebook va fi amendată cu 5 miliarde de dolari de autoritățile din Statele Unite ale Americii, aceasta fiind cea mai mare sancțiune impusă vreodată în lumea tehnologiei. Acesta este rezultatul unor negocieri între reprezentanții guvernului SUA și conducerea rețelei sociale și vine ca urmare a scandalului Cambridge Analytica, în care Facebook a fost acuzată că a vândut datele a peste 80 de milioane de utilizatori.
O amendă de 5 miliarde ar fi doborât aproape orice companie din lume, însă nu și pe cei de la Facebook. Ba mai mult, informațiile care vin din presa internațională susțin faptul că vestea vine ca o ușurare pentru conducerea rețelei de socializare. În plus, chiar și rezultatele de la Bursă indică un viitor luminat pentru Facebook, prețul acțiunilor sale crescând cu 1,8% după publicarea informațiilor referitoare la amendă.
În urmă cu doi ani, compania americană a fost implicată într-un scandal de proporții. Atunci, ea a fost acuzată într-o anchetă jurnalistică internațională că ar fi înstrăinat datele a 87 de milioane dintre utilizatorii săi către o firmă britanică pe nume Cambridge Analytica. Aceasta utiliza informațiile oferite pentru a categorisi și, ulterior, manipula mai eficient utilizatorii respectivi, în funcție de preferințele sale. Compania britanică ar fi colaborat cu Donald Trump în campania electorală, dar și cu cei care au pus la cale ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Chiar dacă suma de 5 miliarde este una record, democrații din Congresul american nu sunt de acord și cer sancțiuni mai mari. Aceștia susțin că Facebook nu va înțelege mesajul în condițiile în care amenda este doar o fracție din profitul anual al companiei. Doar în primul trimestru al anului, veniturile Facebook au fost de peste 15 miliarde de dolari, în timp ce profitul a fost de 5,43 miliarde, din care conducerea rețelei de socializare rezervase deja 3 miliarde pentru eventualele sancțiuni în acest caz.