Fabrica - „unitate a Securității” din București. Povestea construirii și funcționării sale poate fi oricând un scenariu de film cu spioni.
Ne plimbăm astăzi prin Parcul Timișoarei din Sectorul VI al Capitalei. Acolo s-a ridicat acum 14 ani un complex rezidențial, sunt spații verzi, locuri de joacă. În urmă cu peste 50 de ani, acolo a fost o fabrică mai puțin obișnuită. Era Unitatea Specială 0920. Ea a pus România pe harta fabricării de diamante sintetice.
Fabrica - Unitatea Specială 0920. Cutia de pantofi cu „juma de milion de verzișori”
Fabrica de diamante sintetice s-a născut la ordinul direct al lui Nicolae Ceaușescu dat acum aproape 50 de ani prin 1974-1975. Fusese impresionat de tehnologia occidentală dar cercetarea românească nu putuse crea decât o mașină experimentală. Adjunct al serviciilor secrete externe, generalul Ion Mihai Pacepa a primit atunci un ordin. Trebuia să se facă rost, adică să se fure de către spioni de o presă specială pentru diamante care ulterior să îmbunătățească mașina experimentală românească.
Fabrica trebuia să înceapă de undeva. Prospecțiunile spionajului extern au dat rezultate. Cea mai vulnerabilă fabrică era în Suedia. Acolo, fusese identificat un inginer care lucra într-un punct unde putea scoate piesele fără să fie văzut. Adică lucra la reparația utilajelor. Spionii aflaseră că era sensibil la o viață de lux pe care nu și-o permitea din salariul său. Mai avea și o nevastă, doi copii. Analizele de pe biroul lui Pacepa arătau că o sumă frumușică în dolari l-ar fi „scos din bocanci” cum se zice.
Ne puteți urmări și pe Google News
Fabrica putea începe să lucreze. Unul din cei mai eficienți agenți acoperiți ai spionajului românesc extern a primit misiunea vieții sale. Trebuia să se facă nevăzut cu o jumătate de milion de dolari din România ca să ajungă în Vest, în Suedia. S-a ales calea „deplinei conspirări” și nu a „valizei diplomatice”. Adică Pacepa știa că reprezentanțele noastre diplomatice erau în atenția spionajului internațional, erau și penetrări. Dacă suma se ducea cu „valiza diplomatică” s-ar fi aflat și conspirativitatea misiunii era sub semnul întrebării.
Așadar, fabrica își scria propria istorie! Spionul român a trecut prin vama de la Aeroportul Otopeni cu banii ascunși într-o cutie de pantofi. A trecut fără emoții. Evident, nimeni nu a știut unde se duce și nici ce are în bagaj. Dacă vreun vameș îl prindea, n-ar fi putut spune de ce avea atâta bănet la el...
Fabrica - Unitatea Specială 0920. Suedezul acceptă oferta
Fabrica începuse deja să fie amenajată într-o clădire dezafectată din spatele locului unde azi e AFI Palace Cotroceni. Se prefera o locație discretă „să nu bată la ochi”. Se dorea o cibernetizare și o automatizare a uzinei pentru a se reduce la minim personalul uman. Oricum, toți angajații, de la portar, femeie de serviciu, la director urmau a fi cadre ale Securității care lucrau perfect conspirat.
Fabrica se construia însă mai întâi în Suedia. Spionul l-a abordat pe inginer. Cei 500 000 dolari trebuiau să acopere sustragerea unor piese aparent defecte, planurile de asamblare, plus venirea suedezului și a familiei sale la București, evident, cu identități schimbate și o nouă viață. Spionul român a acționat ca la carte astfel că în 1975, se putea trece la treabă.
Fabrica s-a dezvoltat rapid. Directorul era ofițer de Securitate. Deși locuia la 500 m de fabrică, oficial, era inginer agronom care lucra la o fermă din Sectorul Agricol Ilfov. Toți angajații de la fabrică aveau cărțile de muncă la alte fabrici, uzine. Semnaseră un angajament special să nu divulge nimic, altfel, îi aștepta execuția.
Fabrica a funcționat între 1978 și 2006
Fabrica a produs pe scară largă din 1978, adică din anul în care Ceaușescu împlinea 60 de ani. Diamantele sintetice au făcut din România un lider în topul mondial al producerii de diamante sintetice. La 26 ianuarie 1978, Ceaușescu a primit cadou un recipient cu peste 10 kilograme de diamante sintetice.
Fabrica a plecat așadar de la o presă specială pe care românii au luat-o din Suedia. Instalațiile automate și cibernetizate erau de producție românească, evident, cu ajustările aduse de spionii români care operau în mediul industrial mondial. În 2006, fabrica s-a vândut cu circa 8 milioane de dolari apoi s-a desființat. Se consideră că nici măcar valoarea unei singure linii de producție nu a fost acoperită de vânzarea de acum 18 ani.
Sursa foto: Arhivă
Recomandările noastre
Revista presei
