Fabrica „Antibiotice” Iaşi, în războiul giganţilor medicamentului pe piaţa mondială

Fabrica „Antibiotice” Iaşi, în războiul giganţilor medicamentului pe piaţa mondială

„Antibiotice” Iaşi s-a mobilizat pentru ca şi în România să se producă acest medicamnet. Ca şi românii să beneficieze de el. Pentru că, firesc, ţările care îl produceau, îl foloseau mai întâi la tratarea propriilor cetăţeni şi abia după aceea, dacă mai rămânea ceva, mai dădeau şi la export.

Ioan Nani, directorul general al Întreprinderii de Antibiotice Iaşi, ne-a declarat în exclusivitate: „ La începutul lunii aprilie, am decis că trebuie să fabricăm şi noi în România medicamentul. În acea perioadă, materia primă se importa din China. Iar China avea ea însăşi mare nevoie de această materie primă. Aproape că nu mai dădea nimic la export. Am reuşit, cu eforturi uriaşe, fiind vechi şi oneşti parteneri, să aducem totuşi din China materia primă. Acum suntem în faza de testare. Urmează aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului, care poate dura între şase luni şi un an de zile şi vom avea medicamentul românesc în farmacii.”

Bătălia de pe piaţa medicamentelor

Pe data de 15 aprilie 2020, Donald Trump anunţă că a decis suspendarea contribuţiilor SUA către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). SUA erau cel mai mare contributor din lume, cu o sumă de 400 de milioane de dolari anual. Trump şi-a motivat gestul spunând că OMS a gestionat total necorespunzător actuala criză. Subvenţiile vor fi suspendate până când va fi analizat modul în care organizația a răspuns la amenințarea actuală.

Pe data de 19 aprilie, acelaşi Donald Trump, acuză dur OMS, despre care afirmă că este „marioneta Chinei”. Preşedintele american a spus: „OMS ne-a dat foarte multe sfaturi foarte proaste, sfaturi teribile. Au greşit atât de mult şi întotdeauna de partea Chinei”.

Luni, 25 mai, vine şi replica OMS.