Extremiștii lui Geert Wilders au site de reclamații. ”Aveți probleme cu românii și polonezii?”

Formațiunea anti-imigranți, Partidul Libertății (PVV), condusă de Geert Wilders, a lansat un nou site, pe care olandezii își pot spune nemulțumirile legate de imigranții din Europa de Est, în special de români.

”Aveți probleme cu oamenii din Europa Centrală și de Est? V-ați pierdut slujba din cauza unui polonez, bulgar, român sau alt cetățean est-european? Vrem să aflăm”, se spune pe site.

Site-ul este ilustrat cu titluri de prima pagină apărute în unele ziare din Olanda, cum ar fi ”Nu ar fi mai bine dacă te-ai întoarce acasă?” și ”Est-europenii, criminali tot mai mari” Unul dintre liderii partidului anti-imigrație, parlamentarul Ino van de Besselaar, a afirmat pentru ”DucthNews.nl” că scopul înființării acestui site este de a cunoaște mai bine ”problemele cauzate de est-europeni în privința infracționalității, a alcoolismului, consumului de droguri, și a prostituției”. Rezultatele obținute de pe urma plângerilor formulate de cetățeni vor fi prezentate apoi ministrului de externe, Henk Kamp.

Conform presei olandeze, ambasada Poloniei de la Amesterdam ”nu este încântată de inițiativă”. Anul trecut, ambasadorul polonez în Olanda,  Janusz Stanczyk, califica atitudinea olandezilor față de est-europeni drept ”discriminatorie”. DutchNews.nl amintește că, în ultimii ani, numeroși politicieni olandezi au făcut apel la acțiune, pentru a stopa ”tsunami-ul” de muncitori polonezi și est -europeni în această țară. Mai mult, ministrul Henk Kamp a cerut ca polonezii care nu au loc de muncă să fie deportați, deși acest lucru este imposibil conform legislației UE. Formaţiunea de extremă-dreapta olandeză PVV este principalul vector al refuzului Olandei de a fi de acord cu intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen. La finele anului trecut, parlamentarul van den Besselaar afirma că ar expulza imediat România şi Bulgaria din UE pentru că nu au "rezolvat" problemele cu crima organizată şi corupţia.