Născut la data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa (judeţul Gorj), Constantin Brâncuși s-a stins din viață la Paris, la data de 16 martie 1957. Opera sa, însă, a rămas nemuritoare. Exact ca întâmplările care-i înnobilează amintirea.

• În 1903, Constantin Brâncuși a onorat prima comandă a unui monument public - bustul generalului medic Carol Davila - , lucrare de pe urma căreia își propusese să-și plătească drumul până la Paris, unde visa să-și continue studiile. Doar că, nemulțumiți de nasul prea lung și de forma epoleților, cei care comandaseră bustul lui Davila nu au vrut să-i plătească artistului. Brâncuși le întoarce spatele, refuzând să ajusteze nasul generalului; l Țăranul din Hobița a parcurs pe jos cei 2.000 de kilometri care-l despărțeau de orașul de pe Sena, făcând escale la Budapesta, Viena și München, unde s-a înscris la Academia Regală de Arte Frumoase, lucrând ca infirmier pentru a se întreține;

• În Elveția, tânărul Brâncuși s-a îmbolnăvit de pneumonie. A fentat moartea într-un spital de maici, grație atenției cu care a fost îngrijit timp de șase luni;

• Ajuns în capitala Franței, artistul n-a scăpat de munca umilitoare a emigrantului. Brâncuși recunoștea franc: „La Paris, am lucrat, la început, pentru a-mi câştiga existenţa, ca spălător de vase în restaurant (n.r. - în taverna Moilard). Eram un soi de paharnic. Nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor”;

• În 1905, ambițiosul Brâncuși era înscris deja la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts; Sub aripa marelui Rodin n-a stat decât un an: „Ce era să fac? La umbra unui copac falnic, nu mai crește nimic”, și-a justificat Brâncuși decizia. Una bună, de altfel;

• A fost Brâncuși dependent de femei? Legenda e demontată scurt de Pavel Șușară, critic de artă: „Femeile care i-au trecut prin viață, prin atelier și prin pat, pentru ca, mai apoi, într-un fel sau altul să încremenească și în operă, au fost destule și, nu o dată, ieșite din comun, de la surorile Codreanu și pâna la Maria Tănase și la Peggy Guggenheim. Dar, în ciuda acestui trafic bogat, Brâncuși nu a fost dependent de femei”;

• Maestrul Brâncuşi primea cu plăcere ucenice în atelierul său. Le dădea nume bărbăteşti, ca să le poată înjura sau ocărî când îl scoteau din sărite. Prin acest „botez” au trecut Irina Codreanu, Miliţa Petraşcu, Sanda Kessel, Margareta Cosăceanu etc.;

• De multe ori, la teatru și la cinematograf, în Paris, Brâncuși mergea însoțit de Polaire, o „căța” căreia sculptorul îi rezerva o lojă specială; l Tot ce se afla în atelierul din Montparnasse era construit chiar de mâna artistului, de la scaune, mese și fotolii, până la pat și sobă; crea chiar și viori, la care cânta el însuși;

• Constantin Brâncuși era un om superstițios, motiv pentru care nu a terminat câteva din lucrările începute, piese pe care le catalogase drept aducătoare de ghinion; l Coloana infinitului sau Coloana recunoștinței fără sfârșit a fost inspirată după un șurub de teasc, pe care Brâncuși îl ținea în atelier, fascinat și preocupat să reproducă acea mișcare infinită pe care o sugera șurubul;