Când Rusia a început un nou volum al istoriei Europei cu un capitol pe care nu l-ar fi scris nimeni în acest secol - acela al războiului - Germania s-a văzut nevoită să renunțe la politica sa echidistantă și să abordeze noua realitate într-o altă perspectivă.

Cancelarul Olaf Scholz a învățat din mers, în câteva luni, că atitudinea țării sale în ,,era Merkel’’ pe segmentul relației cu Moscova nu generase suficientă încredere în marile capitale occidentale pentru a putea continua modul de lucru al predecesoarei sale. Nu mai era loc pentru acele combinații subtile care permiteau Berlinului să-și așeze construcția economică pe o temelie consolidată în decenii de-a rândul. Jocul echilibrat al proporțiilor, atât de drag fostului cancelar, în care neutraliatea și pacifismul mergeau mână-n mână cu creșterea economiei - asigurând Germaniei materii prime și piață pentru exporturi - fusese întrerupt brutal de agresiunea Rusiei în Ucraina.

Dependența energetică de Moscova și problemele create de această stare de lucruri după 24 februarie, în domeniile economic și strategic au evidențiat - pentru puțină vreme, însă -  indecizia Berlinului chiar atunci când aliații ar fi dorit creșterea rolului Germaniei în strategia de apărare a Europei. Pentru Germania, invazia Ucrainei a închis un spațiu politic liniștit în est și a determinat conducerea de la Berlin să-și reconfigureze identitatea și percepția politică într-o realitate continentală și chiar mondială pe care, spre deosebire de alții, a intuit-o destul de repede.

Despre literatură italiană și interese în politica externă a Berlinului

Scriam în urmă cu două luni că Germania elaborează ,,o nouă strategie în politica sa externă bazată pe evaluarea predictivă a oportunităților oferite de actuala conjunctură internațională’’ mai ales pe zona estică - cunoscuta Ostpolitik - și asiatică.

,,Trebuie să schimbi totul pentru ca totul să rămână ca înainte’’, scria Giuseppe Tomasi di Lampedusa în ,,Ghepardul’’, referindu-se la calea urmată de sicilieni în contextul unificării Italiei. Având la îndemână un personaj creat chiar de el - principele Salina, interpretat magistral de Burt Lancaster în filmul cu același titlu regizat de Luchino Visconti - lui Lampedusa nu i-a fost foarte greu să explice o parte a istoriei Siciliei la o sută de ani de la evenimente. În zilele noastre însă, marile transformări în politica externă a unei țări, chiar dacă din exterior se văd ca simple schimbări de macaz, înseamnă un mix de curaj, simț politic, determinare, capacitate de sacrificiu și o justă evaluare a raportului dintre forțele interne care te sprijină și cele care ți se opun.

Nu încerc să-i construiesc un piedestal lui Olaf Scholz și nici să analizez corectitudinea acțiunii sale dar prin vizita la Beijing din primele zile ale lunii noiembrie a demonstrat că are cel puțin o parte din calitățile enumerate mai sus. Chiar și din ultima. Deplasarea în China, privită cu neîncredere și suspiciune la nivel național și mai ales în exterior, a fost un bun prilej pentru a demonstra că intenția cancelarului este definirea unor noi direcții în cadrul proiecției internaționale a Germaniei.

Parteneriatul Moscova-Beijing a fost principalul motiv de atac atât din partea aliaților politici interni, ecologiștii și liberalii, cât și din exterior. S-a ajuns chiar la o scurtă răceală în relațiile cu Parisul. Nu era prima și cu siguranță nu va fi ultima. Scholz nu acceptase să meargă la Beijing împreună cu Macron dar așa cum subliniase într-un articol publicat în Politico înaintea plecării, s-a dus în China ,,nu doar ca șef al executivului de la Berlin ci ca european’’.

Quod erat demonstrandum: tandemul franco-german funcționează cu intermitențe și tonul este dat la Berlin. Pentru francezi, vizita lui Scholz la Beijing se adaugă, pe un alt palier, recentului plan multimiliardar al Germaniei de sprijin pentru capacitățile sale industriale în contextul crizei energetice dovedind, dacă mai este cazul, ,,egoismul’’ celor de peste Rin când vine vorba de protecția propriilor interese.

Comerț, investiții și diplomație - combinația câștigătoare a Germaniei

În contextul invadării estului Ucrainei de către Rusia și al ansamblului de sancțiuni aplicate Moscovei de către o parte importantă a comunității internaționale, Berlinul a pierdut primul său furnizor de materii prime energetice dar nu-și poate permite să piardă și primul client al exporturilor sale.

Comerțul bilateral depășise 250 miliarde de euro în 2021 și este în creștere în primele luni ale acestui an. Organizarea vizitei a fost, într-adevăr, o surpriză pentru multă lume dar faptul că din delegația condusă de Scholz au făcut parte principalii exportatori și investitori germani în China nu a mirat pe nimeni. Fără să țină seama de criticile venite din interior - interesant este faptul că opoziția politică de dreapta a fost mai puțin vehementă decât aliații din coaliție - sau din străinătate.

Cancelarul i-a mulțumit pe cei care contează cu adevărat: oamenii de afaceri germani iar China rămâne pe mai departe cel mai important partener comercial al Germaniei. Dar a mai fost ceva. Scholz a reușit să introducă în ecuația vizitei un element care-i conferă acesteia o dimensiune internațională: condamnarea, împreună cu partea chineză și în contextul crizei ucrainene, a oricărei intenții de utilizare a armei atomice în cadrul conflictului determinat de agresiunea Moscovei asupra vecinului său din vest. Chiar dacă s-a remarcat o anumită rezervă din partea interlocutorilor chinezi - în comunicatul care a urmat întâlnirii dintre Xi Jinping și Olaf Scholz Rusia nu a fost menționată - era clar că subiectul a apărut în discuție ca urmare a narațiunii Moscovei privind o eventuală utilizare a armamentului nuclear în Ucraina.

Puțină geopolitică

Invadarea Ucrainei de către Federația Rusă a adus Germania după mai multe zeci de ani - așa cun subliniam mai sus - într-o poziție extrem de incomodă din mai multe puncte de vedere și a obligat-o să-și recalibreze bună parte din politica sa externă. Nici China - partenerul Moscovei cu acte în regulă - nu se află într-o poziție privilegiată din același motiv. Beijingul știe că Rusia este un ,,tovarăș de drum’’ pentru această perioadă chiar dacă relația cu Moscova se va dovedi toxică pe termen lung și îi va afecta imaginea și planurile de penetrare transcontinentală în viitor. Fără Rusia însă, ar privi de pe margine consolidarea raportului SUA - UE și modul cum Occidentul s-ar impune la nivel mondial. De aceea, parteneriatul cu Federația Rusă trebuie menținut atât cât va dura competiția cu cealaltă parte a planetei dar într-un gen de low profile care să permită  Chinei accesul la resursele energetice de care dispune vecinul din nord.

Câte ceva depre rolul Germaniei și Chinei în Eurasia

Viziunea Beijingului privind viitorul său politic la nivel internațional transcende capacitatea noastră de percepție care are o dimensiune cel mult generațională. Legat de această afirmație - nu m-aș încumeta să-i spun prezicere - cineva ar putea să mă întrebe: ce legătură are asta cu Germania? Cam are. Dacă excludem Japonia - mult prea apropiată de Statele Unite - China și Germania sunt cele mai importante puteri economice din Eurasia iar legătura dintre ele se evidențiază ca o nouă realitate geopolitică pe diagonala supercontinentului.

Spre deosebire de Angela Merkel care a înțeles destul de târziu că în relația cu Beijingul trebuie să vadă dincolo de veșmântul ideologic al acestuia, Olaf Scholz a înțeles repede cum stau lucrurile. Chiar prea repede dar deocamdată nu are forța politică internă de care dispunea fostul cancelar. Vom vedea cât va fi lăsat să o aibă. Sau cât va fi înțeles din citatul aparținând lui Helmut Schmidt - și el născut și crescut la Hamburg - cu care a fost întâmpinat, paradoxal, de către chinezi la Beijing: ,,liderii politici trebuie să accepte ceea ce nu pot schimba și să aibă curajul să schimbe ceea ce le stă în putere, făcând o distincție clară între cele două căi de urmat’’.