Expoziția „Republica Moldova prezintă” revine la Iași. Circa 80 de antreprenori autohtoni își vor putea promova produsele peste Prut

Expoziția „Republica Moldova prezintă” revine la Iași. Circa 80 de antreprenori autohtoni își vor putea promova produsele peste Prut Expoziția „Republica Moldova prezintă”/Sursa foto: noi.md

Republica Moldova. Expoziția „Republica Moldova prezintă” va fi organizată în perioada 8 – 10 noiembrie 2024 la Iași, România. Camera de Comerț și Industrie (CCI) a lansat etapa de recepționare a dosarelor din partea antreprenorilor care vor să participe la eveniment și să prezinte publicului de peste Prut cele mai bune produse fabricate în Republica Moldova.

La expoziție ar urma să participe circa 80 de companii autohtone, din diferite ramuri ale economiei naționale. Evenimentul va oferi participanților oportunitatea de a interacționa direct cu potențialii clienți și parteneri de afaceri din România. Totodată, aceștia vor putea să-și promoveze produsele și să încheie acorduri de colaborare.

În total, la edițiile anterioare au participat 380 de companii autohtone

Președintele CCI, Sergiu Harea, a specificat că prezentarea se va desfășura pe o suprafață de circa 600 de metri pătrați, într-un centru comercial din Iași.

Președintele CCI, Sergiu Harea

Președintele CCI, Sergiu Harea/Sursa foto: chamber.md

„Expoziția „Republica Moldova prezintă” a fost lansată la Iași în anul 2016. Pe parcursul anilor, cu excepția anilor de pandemie, am reușit să ajungem peste Prut cu cinci ediții, cu standuri colective ale companiilor naționale. În total, la edițiile anterioare au participat 380 de companii autohtone din diferite ramuri ale economiei naționale. Mulți dintre ei și-au găsit în România parteneri, au deschis afaceri și întreprinderi mixte cu antreprenorii din județul Iași”, a spus Sergiu Harea.

Antreprenorii care doresc să participe la eveniment pot depune dosarele la CCI până la data de 15 octombrie. „Aceasta este una dintre cele mai solicitate expoziții organizate de noi în România. Înscrierea participanților va avea loc după principiul „primul venit, primul servit””, a afirmat Sergiu Harea.

„Expoziția va fi un succes”

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Paul Butnariu, s-a arătat convins că „expoziția va fi un succes, la fel cum au fost toate edițiile anterioare ale evenimentului”.

„Expoziția este o modalitate prin care încercăm să sprijinim producătorii din Republica Moldova să intre pe piața ieșeană și de ce nu - pe piața europeană”, a menționat reprezentantul Primăriei municipiului Iași, Doru Mocanu.

Companiile care vor merge la Iași vor beneficia de suportul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Astfel vor fi rambursate parțial cheltuielile privind taxa de înregistrate și taxa de arendă a spațiului expozițional. Vânzările vor fi limitate cu mărfuri fabricate doar în Republica Moldova.

Expoziția „Republica Moldova prezintă”

Expoziția „Republica Moldova prezintă”/Sursa foto: trm.md

Evenimentul este deschis pentru toți producătorii de mărfuri și prestatorii de servicii din toate regiunile Republicii Moldova. Este vorba de:  întreprinderi mici și mijlocii, gospodării țărănești, meșteșugari, companii de asigurări, leasing și consultanță, precum și întreprinderi care formează infrastructura activităților inovative.

Prezentarea este organizată de CCI a Republicii Moldova, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Camera de Comerţ şi Industrie Iași și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Expoziției „Republica Moldova Prezintă” la Iași se află la cea de-a VI-a ediție. În edițiile anterioare, prezentările au facilitat schimburile comerciale bilaterale și au deschis noi oportunități de afaceri și investiții.

Evenimentul „Republica Moldova prezintă” este o proiectare a expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, desfășurată la fiecare început de an la Chișinău. Aceasta a fost organizată și în alte orașe din România, inclusiv la Ploiești, Brașov, Baia Mare și Cluj-Napoca.