Interviul cu scriitorul Gabriel Klimowicz, prilejuit de publicarea romanului „Străinul din Țara Marelui Nimic” (Editura Tritonic), continuă astăzi. Mai precis, dă în clocot! Ingredientele? Picante! Religia, digitalizarea, robotizarea, omenirea cipată a viitorului, înmulțirea omului fără contact sexual, sinuciderea în masă … Poftiți la bazarul cu de toate pentru toți!

- Florian Saiu: Trăim, în secolul digitalizării și al tehnologizării, un paradox: deși avem la îndemână mijloace de comunicare extrem de rapide și de diverse, viețuim, parcă, tot mai singuri. Cum credeți că va arăta omul viitorului apropiat, stimate domnule Klimowicz?

- Gabriel Klimowicz: Nu știu dacă e un paradox. Pentru mine nu e. După părerea mea, digitalizarea, mijloacele de comunicare moderne cum ar fi telefoanele, tabletele, calculatoarele, internetul, nu sunt făcute pentru a apropria oamenii, ci pentru a-i despărți, pentru a-i distanța, pentru a-i însingura. Înainte, ca să vorbești cu cineva, trebuia să-l întâlnești. Iar comunicarea se făcea față către față. Îți priveai interlocutorul în ochi, îl simțeai. Comunicarea nu era doar verbală, era un fel de comuniune. Mai este încă. Dar din ce în ce mai mult nu mai e nevoie să-l întâlnești pe cel cu care vrei să discuți. Poți să vorbești cu oricine în lumea asta, fără să fie de față. Eu vorbesc cu copiii mei plecați din țară, adulți astăzi, pe internet.

Comunicare înseamnă cuminecare

- Are și părți bune acest tip de comunicare, vedeți?

- Dar nu mai putem „comunica” la fel ca înainte. Vorbești cu o imagine depersonalizată în mare măsură. Așa că te dezveți să mai comunici, te folosești de gadgeturi că e mai comod și ești din ce în ce mai singur. „Comunicare” înseamnă „împărtășire”, „cuminecare” și asta nu se poate face virtual. Imaginea celor ce stau împreună la masă, dar nu comunică, ci butonează, „vorbesc” unul cu altul pe chat, e cât se poate de semnificativă pentru tipul de interacțiune la distanță spre care ne îndreptăm. Așa încât omul viitorului va avea probabil un cip implantat prin care își va plăti cheltuielile online fără să interacționeze cu cineva pentru asta. Banii, probabil, vor dispărea. Va lucra de acasă, dacă va lucra. Joburile de opt ore, cinci zile pe săptâmână, vor dispărea.

- Dar le ziceți, nu glumă!

- Aveți răbdare, abia am început! Calculatoarele și gadgeturile în general vor dispărea și ele fizic, vor „deveni” virtuale, iar omul viitorului va avea o serie de accesorii minuscule, cât un vârf de ac, atașate, care îl vor face capabil să ia legătura oricând, cu oricine, în orice colț al lumii. În lumea virtuală, desigur. Va avea holograme cu care va interacționa gesticulând prin aer, în loc de tabletă, telefon sau laptop. De asemenea, va fi conectat cu „munca” prin aceste accesorii în permanență și va putea „lucra” oriunde și oricând.

„Ne vom înmulți fără contact sexual”

- M-am liniștit, bine că mai face și omul ceva…

- Noi, oamenii, vom fi ocupați cu activități virtuale și vom fi din ce în ce mai singuri și mai depersonalizați. Fiecare va vegeta în cușca lui virtuală, în bula lui, în care se va întâmpla numai ceea ce dorește, fără surprize, provocări sau competiție. Fără suferință, dar și fără bucurie, fără fericire, fără entuziasm. În acest timp, fabricile vor fi imenși roboți industriali care vor produce tot ce vom avea nevoie, de la mâncare (probabil pastile nutritive) la mijloace de transport, rachete, avioane, haine... Produsele cumpărate de un robot casnic ne vor fi aduse acasă cu dronele.

- Hm, n-ar fi exclus.

- Rasele se vor amesteca în proporție mare. Dar nu vor dispărea, pentru că există în gena oamenilor o aplecare firească pentru propria rasă care nu va putea fi eradicată. Ne vom putea înmulți fără contact sexual, plăcerile vor deveni, de asemenea, virtuale. Familia, așa cum o știm noi acum, va dispărea pentru cei mai mulți, iar copiii vor fi educați, probabil, tot în spațiul virtual, de entități virtuale. Practica credințelor religioase se va diminua drastic și va căpăta alte forme, probabil tot virtuale.

Un tablou apocaliptic

- Virtualul la putere!

- Tot repet „virtual” pentru că adjectivul nu are sinonim. Nu există alt cuvânt și poate că ăsta e un semn că nu avem alternativă. Vedem deja că preoții, de teama unei gripe, au închis bisericile pentru credincioși, pe care îi invită să participe la slujbe în spațiul virtual. Nu le mai e „teamă” de Dumnezeu, ci de gripă. Preoții devin deja bloggeri. Numai că la slujba virtuală nu te poți împărtăși cu „Trupul” și „Sângele” Mântuitorului. Or, aceasta este esența liturghiei și a credinței creștine. În acest fel liturghia este desacralizată, iar slujba religioasă este transformată într-un spectacol televizat. Așadar, comuniunea și comunicarea dintre oameni și Dumnezeu se va împuțina teribil. Dragostea de oameni și de Dumnezeu va deveni de neînțeles pentru mulți. Viața va fi, în general, golită de sens și teribil de tristă. Și va deveni ieftină. Oamenii vor ajunge să se sature în așa de mare măsură de ei înșiși și vor fi așa de siguri că nu au nici un rost pe lume, încât se vor sinucide în număr mare.

- Chiar vedeți un asemenea viitor, fără un strop de speranță?

- Vor fi și excepții, oameni care nu vor accepta acest stil de viață, care - la fel ca Străinul din Țara Marelui Nimic - vor pune preț pe dragoste, pe comuniunea cu ceilalți și cu Dumnezeu, pe familie, pe curaj, pe cinste, pe onoare, pe tradițiile neamului lor, pe cultură și pe logică. Ei vor ajuta, cred, specia ciudată a oamenilor să meargă mai departe.