Explozie într-o mină din Virginia de Vest, SUA

25 oameni au murit şi 4 sunt daţi dispăruţi, în urma unei explozii la o mină de cărbune din Virginia de Vest, Statele Unite, relatează BBC. Iniţial bilanţul victimelor era de 12 morţi.

Deflagraţia a avut loc la ora locală 15.00, la 50 de kilometri sud de oraşul Charleston. Este cel mai grav accident miner din ultimul sfert de veac din Statele Unite. Numeroase echipe de salvatori au fost trimise la faţa locului. Două echipe de muncitori au stat ore bune blocate la 2,5 kilometri sub pământ. Operaţiunile de salvare au fost îngreunate din cauza riscului de producere a unei noi explozii.   Nu se cunoaşte cauza tragediei. Deflagraţia a avut loc, cel mai probabil, în urma unei acumulări de gaz metan. Aseară, preşedintele american Barack Obama l-a sunat pe guvernatorul statului West Virginia, Joe Manchin, şi l-a asigurat de întreg sprijinul, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs. Pe lista neagră Anul trecut, 34 de mineri au murit în accidente în subteran în Statele Unite. În 1984, 27 de mineri au fost ucişi într-un incediu izbucnit la o mină din Orangeville, Utah.

<object width="480" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/4pikjKKYJtI&hl=en_US&fs=1&"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/4pikjKKYJtI&hl=en_US&fs=1&" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="480" height="385"></embed></object>