Mai multe imobile s-au prăbuşit în urma unei explozii masive, provocată de o scurgere de gaz, produsă luni în oraşul Rio de Janeiro, situat în sud-estul Braziliei, anunţă autorităţile locale, precizând că zece persoane au fost rănite, informează Fox News.
Potrivit autorităţilor braziliene, explozia a avut loc într-o pizzerie, afectând circa 40 de clădiri din vecinătate.
Unele clădiri - case şi imobile de birouri - s-au prăbuşit în urma deflagraţiei cauzate cel mai probabil de o scurgere de gaze.
Cel puţin zece persoane, inclusiv un copil, au fost rănite în urma incidentului produs la Pizzeria Dell'Arco, informează Mediafax.
Geamurile clădirilor situate pe o rază de 100 de metri în jurul restaurantului s-au spart din cauza exploziei masive.
Autorităţile au anunţat că opt persoane, inclusiv un copil, au fost scoase de sub dărâmături, dar niciuna nu este în stare gravă.