Autoritățile de la Londra nu se gândesc să mai impună măsurile restrictive din trecut, chiar dacă în ultimele zile cazurile de infectare s-au înmulțit.
Și în Marea Britanie crește numărul cazurilor de infectare cu coronavirus, dar deocamdată autoritățile din Albion nu e gândesc să reintroducă restricții. Miercuri au fost raportate aproximativ 50.000 de noi infectări, iar Sajid Javid, ministrul Sănătății, a avertizat că situația s-ar putea complica și mai mult, ajungându-se chiar și la 100.000 de cazuri zilnic.
Există riscul ca numărul de infectări zilnice să ajungă la 100.000
Un grup format de mai mulți profesionişti din domeniul sănătăţii publice a solicitat adoptarea de măsuri în regim de urgență, deoarece rata contaminării este una dintre cele mai grave din lume, stârnind temeri legate de supraaglomerarea spitalelor.
Ministrul sănătăţii a avertizat în faţa presei că numărul cazurilor „ar putea ajunge la 100.000 pe zi” şi a recunoscut că presiunea creşte asupra spitalelor, cu aproape 1.000 de internări pe zi de pacienţi cu COVID-19.
Cu toate acestea, „nu intenţionăm să implementăm planul nostru B”, care prevede o posibilă revenire la purtarea măştii în interior, încurajarea telemuncii sau chiar paşaportul de vaccinare. Oficialul a reafirmat că vaccinarea rămâne „prima linie de apărare” și a asigurat că că guvernul se pregăteşte pentru toate eventualităţile şi nu va ezita să acţioneze dacă tendinţa devine nesustenabilă pentru spitale.
În iulie, guvernul Boris Johnson a ridicat majoritatea restricţiilor anti-COVID-19 din Anglia, după un lockdown lung în iarnă. Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, competente în probleme sanitare, continuă să impună purtarea măştii în interior, conform Agerpres.
Guvernanții vor să accelereze rapelul și să-i convingă pe tineri să se vaccineze
Această politică foarte liberală este una dintre ipotezele prezentate pentru a explica degradarea actuală, care afectează în principal adolescenţii şi tinerii adulţi. Citate sunt, de asemenea, rata scăzută de vaccinare a minorilor şi campania lentă de administrare a dozei suplimentare pentru persoanele în vârstă, care au primit primele doze foarte devreme şi şi-au văzut imunitatea scăzută. În situaţia actuală, guvernul are de gând să accelereze campania de rapel şi să convingă și persoanele tinere să se vaccineze.