Explozia de la Crevedia se poate repeta oricând. Normele de siguranță sunt depășite
- Ionel Sclavone
- 30 august 2023, 22:36
Explozia de la Crevedia aduce în atenție problema siguranței cetățenilor care locuiesc în apropierea stațiilor de carburanți. De-a lungul timpului, în orașe și sate au apărut o multitudine de asfel de afaceri chiar în vecinătatea unor imobile de locuit. Mai mult, există și stații de carburanți amenajate la parterul unor blocuri. Acest lucru se datorează legislației depășite pe care politicienii nu se grăbesc să o actualizeze.
Explozia de la Crevedia aduce în atenție o problemă care ar trebui să preocupe autoritățile din toată țara. Este vorba despre siguranța imobilelor de locuit în apropierea cărora au fost amplasate stații de carburanți.
Ruxandra Dârmon, specialist în ingineria focului, atrage atenția că măsurile de siguranță prevăzute de lege în cazul amplasării stațiilor de carburanți sunt depășite. Legea nu a mai fost actualizată de multă vreme. Astfel, o tragedie precum cea de la Crevedia se poate repeta în altă localitate. Potrivit spuselor sale, legislația din România prevede aceeași distanță față de alte obiective, indiferent de mărimea stației de carburanți sau specificul acesteia.
„Din punctul de vedere al proiectantului este destul de simplu, pentru că toate stațiile de alimentare cu combustibil se proiectează la fel. Practic, sunt aceleași norme și dacă proiectezi o stație de benzină cu două pompe sau una foarte mare sau dacă este GPL sau benzină, motorină sau dacă rezervoarele sunt îngropate sau nu. Toate se proiectează la fel, deși pericolul potențial este diferit”, a declarat Ruxandra Dârmon, conform Adevărul.ro.
Normele de siguranță sunt învechite
Normativele prevăd care sunt distanțele ce trebuie stabilite între stațiile de alimentare și diferitele tipuri de clădiri. Explozia de la Crevedia a demonstrat că este nevoie de distanțe mult mai mari pentru siguranța cetățenilor. Ce prevăd normativele:
- în cazul caselor unifamiliale, distanța față de stația de alimentare este de 20 de metri;
- în cazul blocurilor de apartamente în cartiere de locuințe, distanța este de 40 de metri.
- în cazul școlilor, grădinițelor, bibliotecilor, muzeelor, distanța trebuie să fie de 40 de metri;
- în cazul hotelurilor, motelurilor sau restaurantelor vorbim despre 30 de metri.
„Deci cam pe acolo se învârte distanța de siguranță, 40-50 de metri, doar în cazul caselor este mai puțin, de 20 de metri. Nu știu după ce reguli s-au stabilit aceste distanțe, pentru că nu s-a făcut un calcul de pericol potențial. Sunt date pur și simplu niște cifre din practică, din experiența celor care au lucrat la normativ. Există același tabel cu distanțe pentru orice fel de stație”, a mai spus Ruxandra Dârmon.
Explozia de la Crevedia arată o lacună legislativă
Specialistul a precizat că deși se poate calcula ușor riscul în caz de explozia sau incendiu la o stație carburanți, normativele nu prevăd astfel de calcule.
„Multe dintre regulile astea nu au o bază științifică. Este un normativ mai vechi, de prin 1999, care nu mai corespunde realităților”, spune specialista.
Legea nr. 10 privind calitatea în construcţii face trimitere la „Normativul de proiectare, execuție și exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate pentru autovehicule”, din 1999.
„Atunci, în ‘99, foarte multe dintre STAS-urile vechi de proiectare, de pe vremea comunismului, au fost revizuite, dar, de cele mai multe ori, în mod nesemnificativ. De exemplu, la normativul de proiectare a clădirilor la incendiu, marea schimbare a fost că nu s-a mai zis „siguranța la foc, ci securitatea la incendiu. Asta a fost modificarea și revizia majoră”, a explicat specialista.
Potrivit spuselor expertei citate mai sus, legislația românească avantajează patronii de benzinării. Aceștia trebuie să respecte reguli minime de siguranță. Din cauza legii învechite, având în vedere distanțele foarte mici, crește proporțional pericolul potențial. În opinia Ruxandrei Dârmon este nevoie de studii rivind potențialul pericol în cazul fiecărei stații de alimentare cu combustibil. În lipsa acestui studiu explozia de la Crevedia se poate repeta.