Explozia care a rupt cele două Corei. ”Scursurile umane să plătească scump pentru crimele lor”

RAINEWS (Italia). Un nor dens de fum s-a ridicat din zona industrială Kaesong, orașul nord-coreean aflat la granița cu Coreea de Sud, după care au sosit știrile de la agenția South Yonhap potrivit cărora explozia auzită la o distanță de kilometri s-a produs în biroul de legătură inter-coreeană, inaugurat în septembrie 2018.

După amenințările din ultimele zile în care Phenianul și-a declarat intenția de a invada zona demilitarizată de la granița cu armata, Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un a anunţat că vecinul din Sud va asista la "o scenă tragică care priveşte inutilitatea biroului de legătură", în semn de represalii pentru incapacitatea autorităţilor de la Seul de a-i împiedica pe activiști să trimită pliante de propagandă peste graniță.

Explozia a avut loc la ora locală 2.50 pm. Radioul de stat din Coreea de Nord a raportat că biroul de legătură intercoreeană din Kaesong a fost „complet distrus”, iar Phenianul a adăugat că „a fost doborât tragic de o explozie imensă” la ora locală 14:50. Președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a convocat Consiliul de Securitate Națională.

Biroul de legătură a fost deschis pe 14 septembrie 2018 pentru a facilita schimburile inter-coreene și cooperarea favorizată de reuniunile la nivel înalt dintre Phenian și Seul, care au încetat în ultimele luni, din cauza pandemiei de coronavirus.

Coreea de Nord a confirmat că a „distrus complet” biroul de legătură intercoreeană dintre cele două Coree din orașul Kaesong, afirmând că "a dispus distrugerea completă a biroului din zona industrială Kaesong în cadrul întreruperii tuturor liniilor de conectare și comunicare între Nord și Sud". Acest lucru a fost specificat de agenția KCNA, citată de sud-coreeană Yonhap.

Distrugerea este în concordanță cu „starea de spirit a oamenilor înfuriaţi hotărâți să constrângă scursurile umane și pe cei care le-au acordat protecție să plătească scump pentru crimele lor”, se arată în declarația care face aluzie la activiștii și dezertorii care au răspândit pliante de propagandă anti-Phenian de-a lungul graniței.

Cu câteva ore înainte de detonare, un general al armatei nord-coreene citase un „plan de acțiune” pentru a avansa în zonele demilitarizate, ca răspuns la propaganda activiștilor din Seul. De asemenea, în paginile principalului ziar al regimului, Rodong Sinmun, a apărut un avertisment cu privire la un „fulger” care ar fi lovit autoritățile sud-coreene, în urma apelului lansat de către președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, de a lăsa deschisă ușa dialogului.

Un alt organ de presă al regimului lui Kim Jong-un, Uriminzokkiri, l-a definit pe Moon „mai idiot decât orice alt președinte care l-a precedat” pentru că a dat cu piciorul oportunităţii de a obține pacea și prosperitatea în Peninsula Coreeană.

Coreea de Sud își exprimă „regretul” față de distrugerea biroului de legătură inter-coreeană din Kaesong, dar amenință să răspundă „cu forță” în cazul în care Phenianul va escalada situația, a anunţat Casa Albastră, biroul președintelui sud-coreean Moon Jae-in, care a convocat Consiliul de Securitate Națională pentru a discuta contramăsurile care trebuie adoptate ca răspuns la mișcarea Phenianului.

Distrugerea biroului de legătură este „un act care trădează speranța tuturor oamenilor care doresc dezvoltarea relațiilor intercoreene și o pace durabilă în peninsula coreeană”, se arată în declarația publicată de agenția Yonhap. (Rador)