Explicațiile Ministerului Transporturile legate de numărul ridicat de accidente rutiere din România. Țara noastră conduce topul deceselor de pe șosele

Explicațiile Ministerului Transporturile legate de numărul ridicat de accidente rutiere din România. Țara noastră conduce topul deceselor de pe șosele Sursa: Facebook/Grupul Șoferilor din Galați

Încă un top negativ în care România este pe primul loc: Comisia Europeană a publicat raportul statelor din UE cu cele mai multe accidente mortale, unde țara noastră ocupă locul „fruntaș".

România înregistrează, la nivelul Uniunii Europene, cele mai multe morți pe șosele raportate la milionul de locuitori. Așadar, țara noastră se poziționează la mare distanță de vecinii bulgari, în acest top negativ. Rapoartele Comisiei Europene au arătat că țara noastră, în 2021, a înregistrat 92 de decese raportate la milionul de locuitori. Bulgarii figurează pe locul al doilea în clasament, cu 81 de morți la milion.

În același timp, statele cu cele mai mici rate ale deceselor în accidente rutiere sunt Suedia, 20 decese la un milion de locuitori, și Danemarca, 22 la milionul de locuitori. La nivelul UE au fost înregistrate 45 de decese rutiere/milion, în 2021. Mai mult decât atât, raportul a mai arătat că pe drumurile din UE au decedat 19.900 de persoane în 2021, o creștere cu 6% față de 2020, an puternic marcat de restricțiile COVID-19.

În ceea ce privește anul 2022, cifrele sunt și mai rele pentru România. Numărul deceselor pe șosele a crescut din nou, în medie cu peste 10%, față de anul 2021. Cu toate acestea, datele rămân sub cele din anul 2019. La nivelul UE, obiectivul este reducerea la jumătate a numărului de decese până în 2030. Dorința UE depinde atât de infrastructura statelor membre, cât și de comportamentul în trafic, educația șoferilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul Transporturilor spune de ce se produc atât de multe accidente

Cauza principală masacrelor de pe șoselele României reprezintă lipsa de bun simț a șoferilor vitezomani, susține Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, condus de către Sorin Grindeanu (PSD). Șerbănescu a mai precizat că dacă la aproape 1.000 de kilometri de drumuri de mare viteză, aici sunt incluse autostrăzile și drumurile expres, se întâmplă atât de multe accidente înseamnă că adevărata problemă este indisciplina în traficul rutier.

Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt a explicat că acest lucru nu poate fi ascuns deoarece cifrele „arată realitatea crudă. Indisciplina, viteza excesivă, depășirile hazardate, neacordarea priorității se transpun în persoane grav rănite sau decedate pe drumurile din România”. De asemenea, Șerbănescu consideră că atâta timp cât nu se vor respecta regulile de circulație, îmbunătățirea drumurilor din țară este anulată.

„Vitezele maxime nu se mai respecta de mult timp pe niciun drum, acordarea priorității a devenit un moft, iar șicanarea în trafic a celorlalți participanți este deja o atitudine obișnuită. Până nu se vor lua măsuri drastice pentru a elimina sursa accidentelor, nu vom avea o scădere a numărului de accidente grave și foarte grave, orice am face.”, a declarat oficialul MT, pentru RomâniaTV.