Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat sâmbătă că experţii săi au prelevat probe din oraşul sirian Douma, locul unui presupus atac cu arme chimice comis la 7 aprilie.
''OIAC va evalua situaţia şi va analiza viitorii paşi, printre care o altă posibilă vizită la Douma'', a menţionat organizaţia într-o declaraţie, adăugând că eşantioanele vor fi transportate la un laborator din oraşul olandez Rijswijk pentru a fi analizate.
Echipa OIAC a sosit în Siria pe 14 aprilie, însă din motive de securitate a ajuns la Douma abia după o săptămână.
Presupusul atac cu arme chimice de la Douma s-a soldat cu cel puţin 40 de morţi.