Profesorul Claudio Modena, specialist în restaurarea clădirilor istorice, le recomandă autorităţilor române să aplice modelul italian şi "să privatizeze" imobilele pentru a le salva.

Autorităţile române pot salva clădirile istorice de patrimoniu doar dacă le privatizează, susţine profesorul Claudio Modeno, de la Universitatea din Padova.

Expertul internaţional în restaurarea structurală a edificiilor istorice a participat săptămâna aceasta, la Timişoara, la un seminar privind conservarea patrimoniului arhitectural european.

Într-un interviu acordat EVZ, Claudio Modeno vorbeşte despre problemele cu care se confruntă România şi oferă câteva sfaturi practice.

Investitorii străini, o soluţie

EVZ: De ce trebuie conservat patrimoniul arhitectural istoric? Claudio Modena: Patrimoniul istoric are şi o valoare economică. De aceea, conservarea e posibilă numai dacă e xistă un interes economic, social şi politic.

În România, clădirile istorice cad peste oameni, iar autorităţile invocă lipsa banilor. Ce soluţii ar putea fi aplicate? Poate că cea mai bună strategie pentru români e să mizeze pe investitorii străini. Pentru conservarea clădirilor este nevoie de multe resurse economice. Uneori, a renova şi conserva o clădire istorică poate costa la fel de mult cu a edifica una nouă. E scump. Statul nu are resurse ca să suporte din bugetul propriu acest lucru. Şi la noi au fost polemici în direcţia aceasta, şi până la urmă s-a instituit varianta valorificării bunurilor. Ideea este de a da o valoare comercială oricărei clădiri istorice, de a găsi resurse economice pentru a valorifica bunul respectiv. Clădirile istorice trebuie privatizate.

Valorificare în ce sens? Turismul e unul din lucrurile principale în această idee. Vorbesc din experinţa centrelor minore de la noi foarte bine conservate, deşi au fost a ban donate mult timp, şi care acum atrag nenumăraţi turişti care vor să vadă cum arăta un burg cu sute de ani în urmă. Un exemplu de iniţiativă în burguri istorice este Sextantio, unde casele ţărăneşti au devenit hoteluri. Totul e conservat în maniera în care a fost construit odinioară, dar în fond e un oraş cât se poate de modern.

Ce alte soluţii aţi găsit în Italia pentru salvarea acestor clădiri? Singura posibilitate reală de a salva patrimoniul arhitectural este privatizarea. Clădirile istorice trebuie vândute unor privaţi, cu clauze ferme în contract pentru ca aceştia să fie obligaţi să le conserve responsabil şi să le men ţină valoarea istorică. Chiar şi la noi multe dintre zonele istorice au fost proprietatea autorităţilor, iar ulterior au fost vândute unor investitori pentru că era singura soluţie de a nu le pierde. Realitatea e că autorităţile nu au posibilităţi financiare nici la noi.

"Avem o normativă naţională pentru edificiile protejate"

Cum pot fi determinaţi noii proprietari să conserve clădirile istorice? Se pun condiţii clare, clauze severe în contracte. Avem o normativă naţională pentru edificiile protejate, oameni calificaţi care urmăresc cum se desfăşoară intervenţiile de reabilitare la a ceste clădiri. Legea italiană spune că un edificiu public care e vândut, în primul rând, trebuie să primească o autorizaţie, pentru ca statul să obţină angajamentul privatului că va reconstrui corect. În această auto rizaţie se specifică toate clauzele care trebuie respectate. Sunt foarte multe operaţiuni de acest gen în Italia.

Aţi spus că Italia nu este cel mai bun exemplu de conservare a patrimoniului arhitectural. Ne puteţi da alte exemple din UE? Cultura conservării nu este aşa bine pusă la punct în multe ţări. Nu se înţelege că o valoare istorică devine o valoare economică. În Franţa sunt multe intervenţii pe care le considerăm "invazive". În Spania la fel. Sunt ţări care, de-a lungul timpului, nu au pus foarte mult accent pe conservare. În multe ţări, conservarea înseamnă doar să refaci faţada clădirii. Italia pune altfel problema: noi înţelegem prin conservare a reface totul la o clădire istorică, nu numai faţada, ci interior şi exterior, structura da rezistenţă etc. Cred că la nivel european trebuie să se pună mare accent pe aceste clădiri istorice şi pe conservarea lor pentru că, mai departe, acestea pot deveni resursele principale ale economiei.

Şi în România? Este evident că la voi există o altă viziune privind edificiile istorice decât la noi. Economia a crescut mult mai mult în Italia, e mult înaintea voastră, şi în acest sens mă exprim. Nu cred că putem spune că în România lipseşte cultura protejării bunului istoric, ci, realitatea este, că lipsesc banii. Or, cultura are multe relaţii cu economia, nu porţi face cultură când economia nu merge bine.