Osama bin Laden a fost protejat de forțele de securitate pakistaneze, în schimbul a milioane de dolari, pe care i-ar fi primit de la saudiți. Această teorie, legată de controversata operațiune de ucidere a celui mai căutat terorist din lume, a fost lansată de un analist american în securitate.
Raelynn Hillhouse, analist american în securitate, susține că locul în care se ascundea Osama a fost descoperit abia când un ofițer de informații al Pakistanului a decis să spună tot și să ceară recompensa de 25 de milioane de dolari pusă pe capul liderului rețelei Al Qaida, scrie ziarul ”The Telegraph”.
Teoria lansată de Hillhouse, bazată pe ceea ce ea numește ”comunitatea de informații”, vine în contradicție cu povestea oficială a americanilor, conform căreia Osama bin Laden a fost depistat pentru că ar fi fost trădat de un curier.
Regimul pakistanez, aliat al Statelor Unite, a negat în permanență faptul că liderul Al Qaida ar fi fost adăpostit de regimul de la Islamabad sau că ar fi știut ceva despre misiunea secretă a militarilor americani de lichidare a acestuia.
Expertul american, cunoscut pentru conexiunile sale cu contractori militari privați care lucrează numai cu CIA, afirmă însă că Pakistanul ar fi dat undă verde pentru o misiune secretă de lichidare a liderului al Qaida. ”Acest ofițer pakistanez de informații a decis să ceară recompensa pusă pe capul lui Osama și a negociat acordarea cetățeniei americane pentru familia sa”, a scris Raelynn Hillhouse pe blogul său. ”Sursele mele mi-au precizat că informatorul a susținut că saudiții ar fi plătit cu bani grei forțele militare și de informații ale Pakistanului pentru a-l proteja pe Osama, în casa din Abbottabad”, spune expertul american. După ce au fost siguri că liderul al Qaida este acolo unde li s-a spus, americanii i-au contactat pe liderii militari ai Pakistanului și le-au cerut să coopereze, promițându-le, în schimb, bani, dar și evitarea unei umilințe publice.
Dacă această teorie este reală, se poate explica acum de ce, în timpul operațiunii din mai, elicopterele americane au zburat nestingherite pe teritoriul Pakistanului, fără a întâmpina vreo rezistență. CITIȚI ȘI:
- Cine este omul care l-a vânat din umbră pe Osama bin Laden
- Cum a fost scăpat bin Laden în mare