Aș fi făcut-o pentru oricine era capabil să schimbe ceva în bine și în fondul lor real problemele. Poate că la acea vreme Gică Popescu era soluția ideală, dar și el era strâns legat de foștii diriguitori și era greu de crezut că nu va colabora cu aceștia. Aparatul era atât de puternic încât nu cred că ar fi fost în stare să facă curățenia necesară. Apariția tânărului Burleanu în peisajul candidaturilor nu mi-a dat impresia că acesta ar fi capabil de înnoiri spectaculoase.

M-am raliat lui atunci pe considerentele absolute necesare unui suflu nou. Fotbalul românesc avea nevoie de aer proaspăt și nu credeam nici atunci și nici acum că în fruntea  federației trebuie să fie proțăpit neapărat un fost fotbalist. Șansele în a câștiga alegerile de către Burleanu erau sortite eșecului dacă nu apărea sentința referitoare la Gică Popescu, exact în preziua alegerilor. “Ca un făcut”, acesta a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare. Povestea este arhicunoscută.  Credeam, atunci când i-am dat voturile mele, încurajând alegătorii să-l voteze, că lucrurile se vor schimba.

Burleanu, promisiuni neonorate

Burleanu era numai miere cu toți cei de care avea nevoie. La scurt timp aveam să aflu că în campania sa electorală a promis tuturor celor care îl vor susține posturi, funcții și avantaje. Toate au fost devoalate în scurtă vreme. A fost prima oară când m-am întrebat “Cine este acest tânăr? ”. După doar șase luni, m-am convins de greșeala pe care am făcut-o. Tânărul de doar 30 de ani era mai șmecher decât toți. “Dă-i unuia o funcție și-și va dezvălui adevărata față”, se spune. Am descoperit un arivist, un carierist, un om fără onoare și un om fără scrupule. Ajuns în fruntea federației cu un salariu insignifiant de țuțăr politic, cu un doctorat în nu știu ce, despre care se spune că e plagiat, și într-un pulover ușor ros de vechime și-a început activitatea neștiind mai nimic concret.

Interesul personal primează. Fotbalul pe plan secund

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și închirieze o casă în Pipera pentru că nu dădea bine să-l știe lumea la garsonieră. Al doilea pas a fost  legat de fixarea unui salariu de 5.000 de euro lunar. Au urmat pașii trei, patru și n pentru rezolvarea de urgență a unor probleme personale, după care a început calvarul. Dar orice-ar fi făcut pentru propria-i persoană, poate că nu era atât de important și vizibil ca latura funcțională prioritară a FRF, numită latură tehnică. Toate acțiunile unui președinte de federație se subordonează, se circumscriu și converg către aceasta. Ăsta este scopul acestei instituții. Dezvoltarea și performanța sunt cheile succesului.

Campanie electorală continuă

Nepracticând fotbalul, neconducând vreo instituție în viața lui, era normal să nu știe și să bâjbâie în acest domeniu. A marșat pe management, pe înnoiri, pe limbaj și acțiuni politice, pe promisiuni și pe planuri care au eșuat unul după altul. Limbajul colocvial (predictibilitate, sustenabilitate, reziliență) ascundea, de fapt, grave carențe în cunoașterea fenomenului. Din prima zi după așezarea în fotoliu a început campania electorală. Ea a continuat zi de zi, în cei șapte ani de mandat de până acum. Nu există zi lăsată de Dumnezeu pe pământ să nu promită, să nu declare ceva, să nu lanseze sloganuri directe sau subliminale, să nu impresioneze electoratul cu lucruri fără fond.

“Lucrăm împreună!”, “Luptăm împreună!”, “Suntem fericiți împreună!”, “Împreună în spirit!” și multe altele le puteți regăsi începând cu holurile FRF până în media. A reușit să-și atragă de partea-i o bună halcă de electorat din rândul amatorilor, captivați de faptul că sunt fals băgați în seamă, și să acceseze butoanele politice numite Primării, Consilii Județene, Vasile Dâncu și SRI. Este de notorietate prezența lui Maior în deplasările echipei naționale. Primul an de mandat a fost cel de consolidare a poziției, de cunoaștere a electorilor, de îmbunătățire a imaginii și de siguranță materială.

Totul pentru sine, pentru fotbal mai puțin

Totul pentru sine, puțin pentru fotbal. Imaginea proprie era și încă este esențială. Nu mai puțin de zece foști ziariști au fost angajați în FRF să-l ajute. Unul dintre aceștia, Andrei Vochin, pe post de, atenție!, consilier tehnic. O numire unicat. I-a plăcut lui cum explica ziaristul la tv niște sisteme de joc și l-a angajat. Vă dați seama cum putea fi păcălit Răzvan Burleanu, cu televizorul? Dar, de fapt, nu tehnica lui Vochin – care nu prea era tehnică, vezi deciziile acestuia! – îl interesa pe Burleanu, cât relația lui cu Gazeta Sporturilor.

Vochin, portavocea lui Burleanu

Burleanu avea nevoie de o portavoce tehnică și mai ales mediatică. A găsit-o.

Au urmat, la recomandările tehnicianului de tip ziarist, bulversări majore ale SFA, numirile unor antrenori/selecționeri la loturile de juniori, tineret și seniori cel puțin dubioase, încălcându-se principii stabilite pentru favorizarea unor apropiați (cazurile Daum și Tăbârcă), inutila regulă U21 la Liga 1, în urma căreia ne bate Armenia și puteam primi 6-7 goluri atât de la Macedonia de Nord, cât și de la Germania, și multe alte inepții derivate din amatorismul profund chiar și ziaristic.

Experimente vochinești înghițite de președinte

Instalarea lui Daum, în ciuda diligențelor disperate pe care le-am făcut de-a nu-l aduce, nu a fost bomboana pe coliva fotbalului românesc aflat în cârje. Unii spun în metastază. Nu, Daum a fost o mică glumă. Stoichiță a fost bomboana pe colivă! Vochin l-a adus în federație, nu pentru merite deosebite, ci pentru a atenua imaginea proastă și oprobriul public generate de rezultatele lui Daum și pentru a tempera – vezi, Doamne!-  adevărurile și principiile susținute de câțiva membri ai Comisiei tehnice, contrare intereselor sale.

Păi, dacă Comisia tehnică nu-l mai băga în seamă pe Vochin, care ar mai fi fost rolul său în fața lui Burleanu? L-a adus pe Stoichiță în FRF crezând că-l va putea manipula și că acesta îi va asculta elucubrațiile tehnice. Eroare, mare eroare! Caracterul îndoielnic al acestuia din urmă, falsitatea, pupincurismul și chiar parvenitismul au dus în scurtă vreme la detronarea ziaristului tehnic. Rapid, Stoichiță, cu școala șmecheriei ieftine, „l-a citit” pe Burleanu. A realizat că este habarnist, s-a gudurat pe lângă el spunându-i ce vrea să audă și susținându-l în campania electorală. A ajuns să taie și să spânzure în fotbalul românesc un astfel de om.

Bucuria lui Burleanu a fost fără margini. Cu asupra de măsură, cum se exprimă el în dorința de-a părea doct. Stoichiță a devenit scutul perfect în fața electorilor și a media. El este fotbalul și lumea fotbalului pentru Burleanu. Și-a luat o piatră de pe inimă și i-a pasat întreaga responsabilitate tehnică lui Mihăiță, în timp ce Vochin stă pe balconul /terasă al FRF și fumează slimuri după slimuri. Poate înțelege acum, la maturitate, că cine sapă groapa altuia cade el în ea.

Bufonul Stoichiță, bomboana de pe coliva fotbalului

Din exterior privite lucrurile, acest Mihai Stoichiță nu pare a fi director tehnic. Nimic din ceea ce face sau exprimă nu cadrează cu o asemenea funcție. Totul se întâmplă doar în mintea lui Burleanu. Zeflemismul, aerul superior, aspectul, deciziile, interesele, propaganda, spălarea morților, pasarea responsabilității, prognozele proaste, planificările aiurea, scălâmbăielile televizate sunt doar câteva din caracteristicile ușor observabile. Mai degrabă mi se pare a fi un bufon tehnic la curtea unui rege gol de fotbal. În ajunul meciului cu Armenia, a îndemnat ziariștii să joace la pariuri că vom câștiga cele trei puncte puse în joc. Înaintea Europeanului de tineret zicea că vom avea, cu siguranță, rezultate cel puțin ca în Italia 2019. Tot ce face pe lângă Burleanu este doar ca să-și consolideze o poziție deja câștigată. E adevărat, el poate face deliciul mediatic unui habarnist, dar nu poate păcăli oamenii de fotbal reali.

Experimentele și interesele bufonului. Batista pe țambal

Măsurile luate prin numirea unor tineri necopți în funcțiile de selecționeri ai României au dus la punerea batistei pe țambalul unui fotbal și-așa cu probleme. Rădoi este pupilul lui Stoichiță. Nimic din ce a făcut, atât ca jucător, cât mai ales ca antrenor, nu-l recomanda vreodată, într-un fotbal normal, să fie numit selecționer al unei țări. Stoichiță și Vochin l-au recomandat lui Burleanu, iar acesta a acceptat “argumentele”. Care argumente? Freza, costumele slimate, cele 13 meciuri ca antrenor la FCSB, din care a câștigat doar trei? Sau ceasurile multe și scumpe ? Sau, poate, flota impresionantă de mașini?

Poate că și o identificare a habarnistului șef cu noua generație de fotbaliști. Poate că toate la un loc. Cert este că mandatul lui Rădoi este catastrofal, la fel cum a fost și al lui Daum. Păgubit este doar fotbalul românesc. Mirel Rădoi are de-acum un CV. Prost sau bun, nici nu contează. Cu el în jeb îi poate încânta cu ușurință pe arabii alături de care și-a petrecut o bună parte din cariera de fotbalist. Mare minune dacă nu va ajunge antrenor în Golf și tot posibilul ca Stoichiță să-l urmeze! Astfel, bufonul poate deveni și impresar.

12 ani cu răzvan Burleanu. Quo vadis?

În orice caz, experimentele la vârful  fotbalului românesc în mandatele lui Burleanu se numesc Vochin, Daum, Stoichiță, Rădoi și Mutu. De săracul Radu Vișan nu mai trebuie să pomenesc. E în lumea lui. Atenționez și reamintesc că Burleanu va mai candida, pentru a obține un al treilea mandat. Cu siguranță, va câștiga.

La finele lui, în 2026, va fi stat în fruntea experimentelor din fotbal nu mai puțin de 12 ani. Câștigătorii vor fi bufonii și habarniștii. În niciun caz fotbalul românesc.