O profesoară la Colegiul Național de Muzică George Enescu povestește despre umilințele pe care le-a îndurat, în trecut, la titularizare, din cauza unui membru al comisiei de examen, care nu dorea să-I fie coleg.
Profesoara de flaut Ioana Turcu a obținut nota 10 la examenul de titulaziare, însă nu înainte de a trece printr-o adevărată aventură. Ea a povestit umilințele pe care a fost nevoită să le îndure, cu un an înainte să obțină nota maximă, la același examen. profesoara a primit nota 4.90 la proba practică și, astfel, a fost împiedicată să se mai prezinte la proba scrisă, după cum relatează într-o postare pe Facebook.
Acest lucru s-a datorat unuia dintre membrii comisiei de examen care nu dorea să-i fie coleg de catedră.
Cazul profesoarei Ioana Turcu este de natură să revolte, mai ales că nu este singurul din sistemul de învățământ românesc. Dacă cineva ar avea timp să asculte, sunt numeroși profesori care povestesc despre experiențe similare.
După un an, când a revenit și a obținut nota maximă, Ioana Turcu a povestit ce s-a întâmplat, „epopeea titularizării”, cum o numește.
„Epopeea titularizării
Am promis că voi povesti, la un moment dat, ce a însemnat pentru mine examenul de titularizare. Mulți știu că am obținut nota 10 la proba scrisă (singura notă de 10, la specializarea mea, din București și una dintre cele trei pe țară – au mai obținut 10 doi profesori de la Cluj), pentru că la vremea respectivă s-a făcut vâlvă în presă.
Ceea ce puțini știu, însă, este că mai susținusem acest examen cu un an înainte, dar nu m-am calificat pentru proba scrisă deoarece am fost notată la proba practică (adică recital instrumental) cu nota 4,90! Vă veți întreba, probabil, cum de am reușit un progres uluitor în doar un an. Mă întreb și eu destul de des, dar nu am găsit încă răspunsul.
Așadar, cu un an înainte de a fi menționată în toate știrile ca una dintre «profesorii de 10 de la titularizare», obținusem nota 4,90 la o probă care presupunea să arăt exact ce știu eu cel mai bine să fac: să cânt la flaut. După ani de studii, examene, diplome obținute la concursuri internaționale, burse câștigate în Elveția și muuulte concerte și recitaluri, m-am trezit în fața unei comisii care m-a «evaluat» cu această minunată notă.
Un moment șocant care a avut urmări
Momentul a fost șocant pentru mine, m-am îmbolnăvit și am tras luni întregi după aceea. Am înțeles la scurt timp care a fost motivul, la proba scrisă puteau intra doar cei cu minimum 5 la proba practică. Din cauza faptului că domnul Virgil Oprițoiu (fost titular la catedra de flaut a Colegiului Național «Dinu Lipatti») nu a dorit să mă aibă cumva colegă de catedră, s-a alcătuit –
prin bagheta magică a doamnei inspector (încă în funcție) Georgeta Aneta Băcioiu și sub atenta păstorire a distinsului Florian Nemeș (fost director la Lipatti, fost consilier în MEC în timpul guvernării PSD) – o comisie formată din Aurelia Mihai (profesor de flaut la Lipatti, pupila domnului Oprițoiu) și Mircea Caragiani (profesor de flaut la o școală de muzică din București).
Această comisie a evaluat prestația mea artistică din acel moment cu nota 4,90. Aș fi acceptat și mi-aș fi asumat acest rezultat dacă mi-ar fi fost comunicate criteriile de evaluare și baremul de notare. Când mi s-a comunicat nota (imediat după susținerea probei) am cerut aceste detalii, informându-i pe cei doi membri ai comisiei că nu semnez niciun proces verbal (obligatoriu în metodologia examenului de titularizare) până când nu văd care au fost criteriile și cauzele care au condus la obținerea notei respective.
Presată să semneze procesul verbal
Ceea ce a urmat a depășit limita imaginației mele. În stare de șoc, uluită de ceea ce se întâmplase, am fost somată să intru în biroul domnului Nemeș, unde m-au ținut aproape două ore încercând să mă convingă să semnez procesul verbal. Dialogurile dintre mine și cei amintiți mai sus merită făcute publice, dar cu altă ocazie.
În tot acest timp, domnul director consilier ministerial fuma tacticos, tolănit în scaunul comod al biroului. «Doamna» inspector de specialitate stătea în picioare, aliniată lângă cei doi membri ai comisiei. Lângă ușă, puși la zid oarecum, eu și încă un coleg aflat în aceeași situație (cu nota 4,20). Scena era parcă ruptă din schițele lui Caragiale.
Singurul personaj care nu a scos o vorbă în cele două ore a fost domnul Caragiani (cred că nici nu prea ar fi avut ce spune), în rest, ceilalți trei au alternat amenințări și rugăminți cu scopul de a ne determina să semnăm.
Concluziile unei experiențe de necrezut
Nu am cedat, nu am vrut să legitimez mârșăvia lor, am plecat de acolo amețită și hotărâtă să renunț pentru totdeauna la catedră. Au urmat luni întregi de tratamente, perfuzii, ba chiar în toamna acelui an țin minte că mergeam la școală cu branula pe mână. Nu am putut să plec din învățământ, eram legată sufletește de câțiva copii și nu-i puteam abandona…
Credeți că am muncit pe brânci ca să mă pregătesc pentru următorul examen de titularizare? Am studiat ore în șir? Nicidecum. La proba practică am cântat chiar același program. În comisia din anul următor a rămas doar Aurelia Mihai (care a încercat din nou să împiedice calificarea candidaților la proba scrisă), al doilea membru a fost o colegă de-ale mele (cunoscută pentru seriozitate, profesionalism și verticalitate) care a fost șicanată de inspectorat în urma evaluărilor, i-au făcut «dosar», au chemat-o la declarații etc…
Toți cei pomeniți mai sus sunt în continuare decidenți în învățământul vocațional.