Un bărbat în vârstă de 65 de ani a fost executat aseară, în Florida, SUA, pentru violarea şi uciderea unei tinere. Robert Waterhouse, care și-a susținut în permanență nevinovăția, a așteptat 30 de ani pe așa numitul ”culoar al morții”, pentru ca sentința să fie pusă în aplicare.
Condamnatul îşi epuizase toate apelurile, Curtea Supremă a Statelor Unite respingându-i ultimul recurs aseară, a indicat înalta instanţă. Decesul lui Robert Waterhouse, executat prin injecţie letală, a fost pronunţat la ora locală 20.22 (01.22 GMT, joi), potrivit unui purtător de cuvânt. ”Sunteţi pe cale să asistaţi la execuţia unui om nevinovat şi condamnat din greşeală”, a declarat el înainte de a fi executat. ”Statul nu şi-a respectat propria lege, distrugând probele ADN, astfel încât eu să nu îmi pot dovedi nevinovăţia”, a mai spus Waterhouse, potrivit ”Le Figaro”.
A patra execuție din SUA în 2012
El a fost condamnat la pedeapsa capitală pentru violarea şi uciderea lui Deborah Kammerer, o tânără de 29 de ani pe care a întâlnit-o într-un bar din St. Petersburg, Florida. C u 13 ani înainte de această condamnare, bărbatul fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui septuagenar într-un jaf, în statul New York. El se afla în perioada de eliberare condiţionată când a fost acuzat de uciderea femeii, potrivit unui document judiciar. Este cea de-a patra execuţie din Statele Unite de la începutul anului, după cele din Oklahoma (vest), Texas (sud) şi Mississippi (sud). De la începutul lui ianuarie 2012 au fost suspendate cinci execuţii, iar condamnarea la moarte a unui al şaselea deţinut a fost comutată în închisoare pe viaţă în statul Delaware (est), potrivit Centrului de informare privind pedeapsa capitală.