Tragedia în urma căruia a murit un om, împușcat de un polițist a generat multe controverse. În exclusivitate pentru evz.ro, un polițist explică care sunt cauzele care conduc la astfel de evenimente care au la bază o lege învechită a uzului de armă.
După cazul agentului care l-a împușcat pe Alexandru Gâzdac, cunoscut cu afecțiuni psihice, fapt consumat în complexul hotelier Monte Carlo, din sectorul 1 al Capitalei, în dimineața zilei de 22 aprilie, așa cum a dezvăluit evz.ro, am solicitat opiniile unor polițiști care se confruntă, zi de zi, cu fenomenul infracțional.
Din păcate, susține un polițist bine pregătit, „în Poliție avem și sinecuri, oameni slabi, nepregătiți profesional și fără respect pentru meseria de polițist, oameni care avansează în carieră prin cu totul alte moduri decât cele reale”.
„Spun asta pentru ca avem o lege a uzului de armă învechită și, din păcate, chiar dacă în ultima perioadă de timp șefii din Poliția Română își felicită subordonații când folosesc armamentul din dotare, situația se vede cu totul altfel din perspectiva magistraților”, a declarat, în exclusivitate pentru evz.ro, Viorel Șeicaru, vicepreședinte al Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP).
„Este știut faptul că un polițist slab pregătit este fricos și nu știe să acționeze în situații limită”, a precizat Viorel Șeicaru....
Vicepreședintele SNAP a adăugat, în exclusivitate pentru evz.ro:
„Nu de puține ori, după folosirea armamentului, polițiștii au fost cercetați și chiar condamnați. Avem destule exemple în care polițiștii au fost răniți grav, poate chiar uciși pentru că au ezitat să folosească armamentul. Explicația este însă aceea că polițiștilor le-a fost teamă să tragă cu arma în direcția celor certați cu legea. Se tem să nu fie târâți în anchete, acuzați sau chiar să intre în pușcărie. Conform Legii 218 din 2002, printre obligaţii şi dotări se numără şi bastoane cu electroşoc, care ar fi foarte eficiente. La poliţiştii de pe stradă nu li s-au dat, nu au fost achiziţionate. Unii dintre poliţişti au pistol în dotare, dar preferă să nu îl folosească nici când sunt în pericol”.
Față de acest aspect, Viorel Șeicaru susține că, „în România, drepturile infractorilor sunt mai presus ca ale cetățenilor onești și chiar mai presus ca ale oamenilor legii”…
Vicepreședintele SNAP susține că „într-o țară în care polițistul este scuipat, înjurat, bătut și ucis, ce siguranță mai poate avea omul de rând? Cine ne apăra când polițiștii se tem să intervină de teamă represaliilor la care sunt supuși chiar de către cei care ar trebui să-i susțină?
În 90% din cazuri, polițistul încearcă să aplaneze, iar dacă viața lui este pusă în pericol stă și se întreabă: Dacă execut foc împotriva infractorului, nu ajung la pușcărie? Și, atunci, cei mai mulți polițiștii preferă să tragă în aer și atât. Polițistul din stradă conștientizează că orice intervenție fermă în a apăra legea îl poate costa scump. În unele cazuri, să fie umilit chiar de propriii șefi”.
Viorel Seicaru precizează care sunt regulile, în conformitate cu legea uzului de armă...
În conformitate cu legea uzului de armă, la nesupunere, se somează din nou prin cuvintele: „Stai, că trag!”. Dacă cel în cauză nu se supune nici de această dată, se somează prin tragerea focului de armă în sus, în plan vertical.
Este vorba despre Legea 17/1996. Numai că, în această lege sunt derogări care permit polițistului sau militarului să tragă fără somație.
În cazul prevăzut la art. 47 lit. h) și i), se face uz de armă numai după ce s-a repetat de trei ori, la intervale de timp suficiente pentru dispersarea participanților, somația: „Părăsiți..., vom folosi arme de foc!”.
În situațiile prevăzute la art. 47 lit. a), b), f) și j), precum și la art. 48, se poate face uz de armă fără somație, dacă lipsește timpul necesar pentru aceasta.
În cazul bolnavului psihic, se poate aplica litera f:
„Pentru imobilizarea sau reținerea persoanelor cu privire la care sunt probe ori indicii temeinice că au săvârșit o infracțiune și care ripostează ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei”.